Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat luni, la preluarea mandatului, că aplicarea Codului administrativ va fi analizată în ansamblu, existând ‘câteva chestiuni punctuale’ referitoare la drepturile câştigate ale minorităţilor modificate de Guvernul Dăncilă prin OUG 57/2019, unde crede că ‘va trebui intervenit’. ‘Vom face o analiză legată de aplicarea Codului administrativ în ansamblu. (…) Sunt câteva chestiuni punctuale, pe care şi eu le cunosc ca parlamentar, unde credem noi că va trebui intervenit. Vom face această analiză, care va fi una amplă, pe multe aspecte. Este o problemă cu forma în care a ieşit Codul administrativ prin OUG 57/2019 – un drept care era conferit minorităţilor naţionale aflat în vigoare din 2006 a fost desfiinţat. Este vorba de drepturi câştigate. Acest principiu al dreptului câştigat, existent în dreptul european şi în legislaţia din România, prin care dacă ai atins la un moment dat o anumită pondere a minorităţii respective într-o anumită unitate administrativ teritorială, această pondere, ca şi drept, rămâne drept câştigat şi după ce eventual acea pondere nu mai există’, a explicat noul ministru al Dezvoltării. Cseke Attila a preluat, luni, mandatul de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei de la predecesorul său, Ion Ştefan.