AcasăStiri generaleMinistrul Dîncu spune că va pune în discuţie 'foarte rapid' un pachet...

Ministrul Dîncu spune că va pune în discuţie ‘foarte rapid’ un pachet de legi privind apărarea naţională

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri, la Europa FM, că ministerul pe care îl conduce va pune în discuţie ‘foarte rapid’ ceea ce el numeşte ‘un nucleu de trei legi’ în acest domeniu.

‘Este vorba de un pachet de legi privind apărarea naţională, care sunt în consultare de mai multă vreme, care sunt în acest moment gata în cea mai mare măsură. Legea privind apărarea cyber, alte legi care ţin de zona Apărării, un întreg pachet de legi. Cred că este nevoie acum, pentru a putea să realizăm toate procedurile, inclusiv legate de prezenţa înaintată în această zonă, este nevoie de un cadru legislativ complet’, a arătat Dîncu.

El a spus că, cel mai probabil, proiectele legislative vor intra în dezbatere publică.

‘Cred că avem un nucleu de trei legi care sunt fundamentale şi pe care le vom pune în discuţie foarte rapid. În general, legile au fost în dezbatere publică în anii trecuţi, dar evident că nicio lege importantă nu poate să ocolească dezbaterea publică, inclusiv legile Apărării’, a detaliat el.

De asemenea, a arătat că forma adoptării depinde de conţinutul legilor.

‘În funcţie de substanţa acestor legi, vom vedea dacă este nevoie de procedură de urgenţă. Nu am stabilit încă modalităţile, suntem în momentul în care facem o ultimă revizie împreună cu toate ministerele a acestor legi şi vom vedea urgenţa lor, vom vedea completitudinea lor din perspectiva situaţiei de acum şi vom stabili exact şi procedurile de promovare. Sunt legi care se referă la Apărare, la pregătirea populaţiei pentru apărare şi mai sunt şi alte legi’, a punctat Vasile Dîncu la Europa FM.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks