AcasăStiri generaleMinistrul Dîncu - vizită în Israel; s-a întâlnit cu reprezentanţi ai industriei...

Ministrul Dîncu – vizită în Israel; s-a întâlnit cu reprezentanţi ai industriei de apărare

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a vizitat, miercuri şi joi, sediile unor companii din industria de apărare israeliană, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Statul Israel, transmite MApN.

Potrivit sursei citate, miercuri, ministrul Dîncu a vizitat facilităţile Israel Aerospace Industries din Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu specialiştii români care lucrează în cadrul companiei.

Joi, el a vizitat companiile Rafael Advanced Defense Systems ce activează în domeniul aerospaţial şi de apărare şi Elbit Systems, o companie din industria de apărare cu investiţii importante în România.

Pe parcursul discuţiilor cu conducerile companiilor, ministrul român al Apărării a apreciat reprezentarea substanţială a firmelor israeliene în cadrul expoziţiei internaţionale Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) desfăşurată la Bucureşti în perioada 18-20 mai, anul acesta.

De asemenea, a transmis părţii israeliene disponibilitatea părţii române de a discuta despre cooperarea aprofundată în domeniul înzestrării, care ar putea deschide calea pentru transferul de tehnologie şi know-how israelian, evidenţiind importanţa investiţilor realizate în România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks