Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că a cerut 530 de milioane de lei în bugetul învăţământului pentru bursele şcolare din 2021. ‘Hotărârea de Guvern din decembrie privind cuantumul minim al burselor pentru elevi 100 de lei este binevenită, necesară. Nu este deloc îndeajuns, pentru că în anul 2020 cuantumul total al acestor burse la nivel naţional a fost de 270 de milioane de lei. Împărţiţi cele 270 de milioane de lei la 9 luni, asta înseamnă 30 de milioane. Împărţiţi la cei aproape 3 milioane de elevi şi o să vedeţi că veţi obţine un cuantum de 10 lei pe lună/elev’, a afirmat Cîmpeanu. El a spus că a solicitat 530 de milioane de lei în buget pentru bursele şcolare. ‘Am insistat ca aceste sume, de data aceasta 530 de milioane de lei, să fie cuprinse în buget, să se plătească prin autorităţile locale, dar să vină din buget. (…) 530 de milioane de lei am cerut pentru bursele şcolare, (…) la care se adaugă o creştere absolut necesară pentru costul standard per elev destinat cheltuielilor materiale. Această creştere trebuie să fie semnificativă şi trebuie să fie acoperită. (…) Este mult mai importantă creşterea acestei componente destinate cheltuielilor materiale decât cea destinată creşterilor salariale, fără să neglijez importanţa creşterilor salariale. Această sumă ar trebui să fie de aproape 600 de milioane de lei şi să fie distribuită prin bugetele autorităţilor locale’, a declarat ministrul. Cîmpeanu a susţinut că urgenţa zero în educaţie o reprezintă deschiderea şcolilor în condiţii de siguranţă şi recuperarea pierderilor. Sorin Cîmpeanu a afirmat că nici în anul şcolar viitor nu vor ajunge la timp manualele de clasa a IX-a. ‘Planuri cadru au fost realizate de către comisii de lucru în luna august şi au şi fost validate în luna august. Acum cei care le-au lucrat şi cei care le-au validat înţeleg că nu mai sunt de acord cu ele. O opinie personală, fără să îmi depăşesc limitele de competenţă, nici eu nu sunt de acord cu forma lor, îndeosebi pe filiera teoretică. (…) Sub nicio formă, am anunţat încă din prima zi de mandat, procesul nu se poate încheia până la începerea şcolii în anul şcolar 2021-2022. Iarăşi nu vom avea manuale la clasa IX-a’, a spus ministrul în cadrul Forumului Bunei Guvernări Locale în Educaţie, organizat de Societatea Academică din România.