Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat miercuri că are în vedere dotarea tuturor celor peste 1.500 de colegii, licee, şcoli profesionale cu laboratoare inteligente.
‘Avem o alocare financiară de 117.499.800,00 de euro, prin care ne dorim să dotăm fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de nivel secundar superior cu câte un laborator inteligent (‘smart lab’). În PNRR au fost prevăzute 1.100 de laboratoare inteligente, însă avem în vedere dotarea tuturor celor peste 1.500 de unităţi de învăţământ secundar superior, întrucât vrem să asigurăm o şansă egală la educaţie digitală de înaltă calitate şi incluzivă tuturor elevilor’, a afirmat ministrul, pe Facebook.
Deca a anunţat că miercuri a fost lansat în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului ‘Dotarea cu laboratoare inteligente a unităţilor de învăţământ secundar superior’, finanţat prin PNRR – Componenta C15: Educaţie, Pilonul VI. Politici pentru noua generaţie.
În cadrul acestui apel, solicitanţii eligibili unt unităţile de învăţământ secundar superior, publice sau private acreditate (colegii, licee, licee tehnologice, şcoli profesionale, inclusiv cele cu clase de învăţământ dual).
Un laborator inteligent este un spaţiu dotat cu echipamente digitale, care poate susţine procesul de predare, învăţare, evaluare la toate disciplinele.