AcasăPoliticaMinistrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu...

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a sesizat joi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în legătură cu un videoclip de tip deepfake şi un articol de tip fake news, informează ministerul de resort printr-un comunicat.

„Recent, în spaţiul public au apărut două materiale de dezinformare implicând utilizarea ilegală şi manipulată a imaginii şi declaraţiilor ministrului Energiei, Sebastian-Ioan Burduja. Unul dintre acestea este un videoclip de tip deepfake, iar celălalt un articol de tip fake news, ambele susţinând în mod fals promovarea de către ministrul Energiei a unei platforme investiţionale create de două companii, cu promisiunea unor câştiguri financiare pentru cetăţeni. Aceste materiale nu numai că utilizează ilegal vocea şi imaginea ministrului Energiei, dar încorporează şi linkuri cu parametri de urmărire UTM (Urchin Tracking Module), care prezintă potenţiale ameninţări cibernetice”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în faţa acestei situaţii grave, ministrul Energiei a sesizat DIICOT, solicitând luarea măsurilor legale necesare, inclusiv eliminarea conţinutului fals de pe platformele de socializare şi de pe internet, pentru a opri răspândirea acestuia şi a preveni continuarea săvârşirii infracţiunilor.

„Am depus astăzi încă o plângere penală împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în accesarea unei platforme investiţionale. Este o problemă reală, care cel mai probabil se va agrava cu cât aceste tehnologii vor evolua. Informaţiile false şi utilizarea tehnologiilor de tip deepfake reprezintă o ameninţare reală nu doar la adresa românilor, ci, de multe ori, şi a securităţii naţionale. Astfel de acţiuni subminează încrederea în instituţiile statului şi pot avea efecte devastatoare asupra pieţelor financiare şi a economiei naţionale, mai ales când vorbim despre sectorul energetic. Românii ar trebui să fie precauţi în accesarea platformelor care promit profituri uriaşe peste noapte. În plus, cetăţenii ar trebui să consulte ghidul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică prin care pot învăţa cum să evite astfel de înşelătorii”, a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Infracţiunile în legătură cu care DIICOT a fost sesizat includ înşelăciune, fraudă informatică, fals informatic şi comunicare de informaţii false, „fapte care aduc atingere nu doar reputaţiei ministrului Energiei, ci şi încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi pot avea implicaţii serioase asupra securităţii naţionale”.

„Reiterăm angajamentul ferm al ministrului Energiei pentru promovarea legislaţiei care să atribuie unor autorităţi responsabile competenţa de a interveni rapid şi eficient pentru eliminarea conţinutului de tip deepfake şi fake news de pe internet, cu respectarea deplină a tuturor garanţiilor constituţionale privind libertatea de exprimare şi dreptul de a contesta măsurile în instanţă”, se mai precizează în comunicat.

Articolul Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks