Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că afirmaţiile potrivit cărora România este ”un mare producător de energie” reprezintă un mit. Burduja aminteşte că, în perioada 2009-2022, în România s-au închis capacităţi de producţie care însumau peste 7.000 de megawaţi, echivalentul producţiei a 10 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă.
Ministrul Energiei a explicat, joi seară, de ce România plăteşte mult pentru energia pe care o importă pe piaţa SPOT.
”Românii plătesc al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică şi al patrulea cel mai mic preţ la gaz, pentru că avem o schemă de plafonare-compensare. Pe piaţa SPOT, pe piaţa zilei următoare, cum se spune, e adevărat că sunt zile în care România are preţuri ridicate în raport cu celelalte state europene, de multe ori sunt preţuri similare cu Bulgaria, Grecia, Polonia, Ungaria. Şi sunt două cauze principale aici. Prima este lipsa capacităţilor de producţie; acest mit că România este un mare producător de energie a fost valabil acum 30 de ani, poate şi 20 de ani, dar cert este că, din 2009 până în 2022, în România s-au închis capacităţi de peste 7.000 de megawaţi, deci cât 10 reactoare de la Cernavodă şi toate erau producţie în bandă, cărbune sau gaz. E adevărat, grupuri mai vechi, costuri mai mari, dar le aveam. Şi acum, sigur că neinvestind atâţia ani de zile, a venit şi nota de plată, pentru că noi nu ne mai acoperim consumul. Şi atunci, ce facem? Importăm la intervale orare la care toate celelalte state din jur, în general, importă. Şi atunci, pe o cerere mare, pe un consum mare şi o ofertă mică, sigur că preţul este sus”, a afirmat ministrul Energiei, la Antena 3.
El a adăugat că autorităţile au început să ”trateze cauza” acestei situaţii, iar România a atras 14 miliarde de euro pentru sistemul energetic şi, datorită investiţiilor, producţia de energie electrică se va dubla.
”La gaz, nu mai vorbesc, se va întâmpla asta, şi chiar mai repede, din 2027, dar la energie electrică, peste 5-6 ani, România va fi într-o cu totul altă situaţie, în care nu noi vom depinde de alţii şi alţii vor depinde de noi”, a adăugat Sebastian Burduja.
Sursa: News.ro
Articolul Ministrul Energiei: Mitul că România e mare producător de energie a fost valabil acum 30 de ani, poate 20 de ani. Din 2009 până în 2022, în România s-au închis capacităţi de peste 7.000 de megawaţi, cât 10 reactoare de la Cernavodă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro