Volatilitatea preţurilor nu are niciun efect negativ asupra facturilor, preţurile fiind plafonate până la 31 martie 2025, conform mecanismului actual de protejare a consumatorilor, susţine ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Reprezentanţi ai principalelor entităţi de pe lanţul energetic au participat joi la o întâlnire cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în contextul în care pe Piaţa de Echilibrare, în perioada recentă, s-au înregistrat creşteri ale preţurilor energiei electrice, a anunţat Ministerul Energiei.
Astfel, ministrul Energiei a convocat o întâlnire de lucru cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Transelectrica, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România – OPCOM şi asociaţiile producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor din energie pentru a analiza situaţia din Piaţa de Echilibrare şi soluţiile posibile.
„Am sesizat că în ultimele zile pe piaţa de energie se întâmplă un fenomen care trebuie analizat cu celeritate, pentru a nu ajunge la o destabilizare a bunei funcţionări a pieţei. Aşa cum am făcut de fiecare dată, luăm măsuri imediat ce sesizăm că anumite conjuncturi sau comportamente pot avea efecte negative asupra consumatorilor finali. O piaţă sănătoasă este cea în care există echilibru şi stabilitate pe tot lanţul. Bineînţeles, conform mecanismului actual de protejare a consumatorilor, volatilitatea preţurilor nu are niciun efect negativ asupra facturilor, preţurile fiind plafonate până la 31 martie 2025. Pe termen scurt, le-am solicitat partenerilor de dialog să gândească şi să prezinte soluţii prin care să ne asigurăm că păstrăm un cadru stabil, iar pe termen mediu şi lung accelerăm la nivelul ministerului investiţiile în capacităţi de producere şi de stocare a energiei. În aceste zile, avem încă o dovadă a importanţei proiectelor mari pentru România, care să ofere flexibilitate sistemului, precum centralele cu acumulare prin pompaj, centralele pe gaz şi stocarea la nivel mare. Din fericire, am reuşit să punem pe drumul cel bun proiectul Tarniţa – Lăpuşteşti şi să atragem miliarde de euro pentru investiţii în centrale pe gaz şi capacităţi de stocare. Aceste investiţii vor crea un cadru energetic sustenabil şi cu preţuri corecte. Pe termen scurt, trebuie să identificăm soluţiile complementare necesare.”, a menţionat Sebastian Burduja, în comunicat.
Potrivit sursei citate, o altă întâlnire va avea loc la mijlocul săptămânii următoare, când fiecare parte implicată în analiză va prezenta soluţii concrete pentru o mai bună funcţionare a pieţei.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministrul Energiei: Volatilitatea preţurilor nu are niciun efect negativ asupra facturilor, preţurile fiind plafonate până la 31 martie 2025 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro