AcasăPoliticaMinistrul Familiei, despre cazul copilului vândut: Secretarul de stat de la Protecția...

Ministrul Familiei, despre cazul copilului vândut: Secretarul de stat de la Protecția Copilului s-a dus la Munchen și a adus copilul în țară

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a povestit în emisiunea Prim Plan cum a fost readus în țară copilul din Gorj vândut în Germania, potrivit Știrile TVR. 

Copilul de șase ani din Gorj, scos din țară în condiții neclare, cu acordul părinților, a ajuns înapoi în România. Pentru repatrierea băiatului, autoritățile au colaborat cu cele din Germania.

DIICOT face verificări în acest caz și a deschis un dosar penal pentru trafic de minori, după ce au apărut suspiciuni că familia și-ar fi vândut copilul unui cuplu din Germania pentru câteva mii de lei.

Şi mai grav este faptul că minorul ar fi fost scos din ţară cu acte false. Băiețelul nu a fost supus abuzurilor fizice, au constatat autoritățile, dar este afectat emoțional. A fost dus la un asistent maternal care o are în grijă și pe sora lui mai mare cu 2 ani.

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: Am solicitat secretarului de stat de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului să se deplaseze de urgență în Germania pentru a intensifica dialogurile cu autoritățile germane, în vederea repatrierii minorului, el fiind la ora respectivă în grija autorităților din Germania. Am avut o discuție cu doamna ministru Luminița Odobescu (n.r., al Afacerilor Externe) și mulțumesc doamnei ministru și doamnei consul general de la Munchen, colegilor de acolo ce ne-au fost alături. Secretarul de stat a ajuns în cursul dimineții de luni, s-au deplasat de la Munchen în localitatea unde era băiețelul, a avut discuții cu autoritățile, au finalizat procedurile de întoarcere, de repatriere.

Articolul Ministrul Familiei, despre cazul copilului vândut: Secretarul de stat de la Protecția Copilului s-a dus la Munchen și a adus copilul în țară apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks