AcasăPoliticaMinistrul Familiei, Natalia Intotero, întrevedere la Paris cu Excelența Sa, Ambasadorul Simona...

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, întrevedere la Paris cu Excelența Sa, Ambasadorul Simona Mirela Minculescu

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Natalia Intotero a avut o întrevedere la Paris cu Excelența Sa, doamna Ambasador Simona Mirela Minculescu, cu ocazia celei de-a 13-a ediții a forumului tinerilor, organizat de UNESCO. La acest eveniment participă 33 de miniștri de tineret din statele membre UNESCO și 170 de tineri reprezentativi.
“Am felicitat-o pe Excelența Sa, doamna Ambasador Simona Mirela Minculescu, pentru alegerea sa, săptămâna trecută, cu votul unanim al statelor membre, în funcția de Președinte al Conferinței Generale UNESCO (2023-2025), fiind pentru prima oară când țara noastră deține această funcție, la 67 de ani de la aderarea la UNESCO.
Domnia sa, împreună cu Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, a făcut eforturile necesare pentru ca, în 1 decembrie anul trecut, ia românească să intre în patrimoniul mondial imaterial UNESCO, motiv pentru care astăzi i-am oferit în dar o cămașă tradițională cusută la Târgu Neamț.
Mi-am exprimat convingerea că mandatul domniei sale va fi unul activ, care va oferi vizibilitate României și va face cinste țării noastre. Îi urez din suflet mult succes în activitate!”, a declarat ministrul Familiei.

Articolul Ministrul Familiei, Natalia Intotero, întrevedere la Paris cu Excelența Sa, Ambasadorul Simona Mirela Minculescu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks