AcasăPoliticaMinistrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să...

Ministrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să trimită Corpul de Control la Giurgiu

Ministrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero, a anunţat, vineri, că i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să trimită Corpul de Control la Giurgiu pentru a verifica situaţia de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), după ce a primit mai multe sesizări în legătură cu nereguli la centre pentru copii şi case familiale din judeţ.

Natalia Intotero a precizat că, în urmă cu două zile, a primit filmuleţe privind Casa familială „Dunărea” din judeţul Giurgiu” şi a decis să se deplaseze, joi seară, într-o vizită neanunţată, pentru a discuta cu copiii şi cu angajaţii.

„Ajunsă la Casa „Dunărea” am constatat că acolo există o situaţie conflictuală, între beneficiari şi cei care muncesc. Am solicitat să fie prezentă la faţa locului, după ce am ajuns, şefa centrului. S-a deplasat. Am staţionat la casa respectivă de la ora 21,25 până în jurul orei 23,00. Am purtat discuţii cu aceştia”, a precizat Intotero, într-o declaraţie făcută presei.

Ea a explicat că la plecare a fost aşteptată de mai mulţi cetăţeni care i-au semnalat probleme la o altă casă familială, din vecinătate, unde „nu ar fi geamuri” şi a menţionat că a mers să discute cu persoanele care lucrau, întrucât beneficiarii dormeau, şi a constatat că geamurile există.

„În cursul acestei dimineţi am şi luat legătura cu reprezentaţi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului în vederea sesizării acestora şi trimiterea Corpului de Control. Între timp am primit şi eu, aşa cum a fost văzut în spaţiul public, acel filmuleţ (cu poliţişti care au avut un comportament nepotrivit faţă de beneficiarii unui alt centru din Giurgiu – n.r.). Urmare acestora, am făcut o scrisoare către primul ministru Marcel Ciolacu şi către ministrul Afacerilor Interne, prin care am solicitat domnului prim-ministru trimiterea Corpului de Control la Giurgiu pentru a verifica cele întâmplate şi nu doar, întreaga situaţie de la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului. Între timp, am observat, dintr-o apariţie pe site-ul Ministerului de Interne, că şi dânşii s-au autosesizat, respectiv de la IPJ Giurgiu, care au transmis către Parchet pentru începerea unor cercetări”, a precizat Intotero.

Intotero a precizat că DGASPC se află în coordonarea Consiliului Judeţean Giurgiu, iar schimbarea angajaţilor este atributul CJ Giurgiu.

„În egală măsură, au acelaşi atribut de a strânge aceste propuneri pentru angajări suplimentare acolo unde este cazul, iar acestea vin transmise la ministerul de resort, respectiv domnului ministru Veştea, pentru a depune mai departe memorandum în vederea angajării unor persoane, dacă este cazul. Din partea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în subordinea noastră fiind Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, noi avem rol de coordonare metodologică, adică tot ceea ce înseamnă schimbare de legislaţie, aducere la cunoştinţă a acestor schimbări, legislaţie care să vină atât în sprijinul angajaţilor, cât şi în sprijinul beneficiarilor, politici publice pentru aceştia, în egală măsură. Tot ceea ce ţine de sancţiuni, destituiri din funcţie, de angajări, aceasta se face prin Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află DGASPC, şi mai departe ministerul de resort”, a explicat ministrul Familiei.

Întrebată dacă s-au verificat conturile de pe reţelele de socializare de unde au fost trimise filmările, Intotero a spus: „În urma primirii acelor imagini, în urmă cu aproximativ două zile, deplasându-mă la faţa locului, am constatat că da, există o situaţie tensionată, ceea ce se vedea şi în imaginile respective, o situaţie foarte tensionată între cei care muncesc la acest centru şi beneficiari”.

„Şi da, într-adevăr, anumite expresii nu îşi au locul. Am spus-o şi o repet: nu este o muncă uşoară, dar cine a ales să muncească în acest domeniu, trebuie să fie dedicat trup şi suflet. Aceşti copii, aceşti minori, au ajuns acolo şi vin cu traume. Aici nu vorbim că cineva are un autoturism, face o pană, schimbi roata şi autoturismul este în stare funcţională. Aici vorbim de terapii, de înţelegere pe o perioadă îndelungată. Or, dacă alegi să munceşti într-un astfel de domeniu, trebuie să empatizezi cu fiecare caz în parte”, a adăugat Natalia Intotero.

Ea a mai spus că în România există case familiale „model”, dar şi unele unde sunt probleme şi unde, în primul rând, angajaţii „ar trebui să fie mult, mult mai atenţi şi mai implicaţi”.

„Din punctul meu de vedere, faptul că acolo există o situaţie tensionată, iar filmuleţul nu este de la această casă, este de la o altă casă familială unde eu nu am reuşit să ajung aseară (…) La casa pe care eu am vizitat-o, i-am întrebat pe copii inclusiv dacă sunt mulţumiţi de mâncare şi mi-au arătat ceea ce li s-a pregătit pentru ieri seară. Chiar m-au îndemnat să gust din mâncarea pregătită şi am gustat: nu pot să spun că era ceva bun. Iar pentru opt copii să vii să pregăteşti o cantitate atât de mare, care apoi să o laşi pe aragaz, să se strice, pentru a doua zi… Da, cei care au ales să muncească în acest domeniu cred că trebuie să fie foarte, foarte implicaţi”, a mai menţionat ministrul.

Intotero a mai arătat, întrebată despre soluţiile pentru această situaţie, că trebuie făcute cursuri permanente cu angajaţii, poate şi o susţinere psihologică.

„Nu este uşor să asculţi şi să înţelegi. Fiecare angajat acasă are o familie, da, poate şi ei au nevoie de aceste discuţii cu psihologi, dar în egală măsură cei care nu înţeleg şi nu respectă legea, dacă de bunăvoie nu pleacă dintr-o astfel de instituţie, atunci prevederile legale trebuie să fie puse în aplicare şi aceşti angajaţi ar trebui să plece”, a afirmat Natalia Intotero.

Ministrul a spus că a fost şi va mai merge la centre şi case familiale, adăugând că „cine nu-şi face datoria, trebuie să plece”.

Un agent de poliţie din Giurgiu este cercetat pentru purtare abuzivă după ce în spaţiul public a apărut o filmare cu momentul când acesta ar fi agresat fizic o tânără, cu ocazia unei intervenţii într-un centru de tip familial aparţinând Direcţie Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu.

„Astăzi, 6 octombrie, conducerea IPJ Giurgiu a luat cunoştinţă cu privire la apariţia în spaţiul public a unei filmări în care un agent de poliţie al Biroului de Ordine Publică Giurgiu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu agresează o persoană. În urma verificărilor efectuate a fost stabilit faptul că evenimentul s-a produs la data de 14 aprilie 2023, cu ocazia unei intervenţii într-un centru de tip familial aparţinând DGASPC Giurgiu, ocazie cu care au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 privind tulburarea ordinii şi liniştii publice prin producerea de zgomote”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

În continuare, conducerea IPJ Giurgiu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să trimită Corpul de Control la Giurgiu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks