Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca reforma administrativă să se încheie într-un timp cât mai scurt, iar tinerii să îmbrăţişeze o carieră în administraţia publică.
„Reforma administrativă îmi doresc să se încheie într-un timp cât mai scurt ca apoi să deschidem cumva porţile pentru toţi aceia dintre dumneavoastră care doresc să îmbrăţişeze o carieră în administraţia publică centrală, în administraţia publică locală, de asemenea”, a spus Natalia Intotero, la Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni.
Ea a mai afirmat că „fiecare tânăr din ţară, fiecare tânăr de origine română din afara ţării este un ambasador al României”.
La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a vorbit despre colaborarea directă cu Banca Mondială în contextul reformelor.
„Modul în care vom proiecta în contextul reorganizării administrative şi a creării unui stat mai simplu şi mai eficient, modul în care vom proiecta institutele de cercetare, modul în care le vom corela cu piaţa privată, cu transferul tehnologic către piaţa privată vor fi făcute împreună cu cei mai buni specialişti ai Băncii Mondiale”, a spus Ivan.
La evenimentul deschis de premierul Marcel Ciolacu a participat şi consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero: Reforma administrativă îmi doresc să se încheie într-un timp cât mai scurt apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro