Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a efectuat, joi dimineaţă, o vizită inopinată în mai multe centre sociale din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani, pentru a purta discuţii cu beneficiarii şi cu angajaţii, şi pentru a vedea ‘realitatea din teren’.
Ea a vizitat spaţiile de cazare pentru copiii aflaţi în grija statului, dar şi un centru de protecţie pentru victimele violenţei domestice.
‘Vreau să îi rog să nu se supere că nu am anunţat. Am ajuns aici în cursul dimineţii. La intrare, domnul care se ocupă de paza acestei instituţii m-a legitimat, m-a întrebat cine sunt, unde merg, pe cine caut. Efectiv nu m-a cunoscut. A sunat, a spus cine a ajuns şi apoi am avut o primă întâlnire cu doamna preşedinte, cu doamna subprefect, că domnul prefect era plecat. Am rugat să vină de îndată conducerea DGASPC, aşa cum am făcut şi în alte judeţe, chiar şi ieri la Iaşi, şi apoi am prezentat câteva din solicitările mele, unde am dorit să ajung, să stau la discuţii cu beneficiarii, cu angajaţii şi să vedem realizarea din teren. Aici chiar am găsit condiţii extraordinare şi vreau să mulţumesc tuturor angajaţilor, conducerii DGASPC şi doamnei preşedinte al CJ pentru tot ceea ce a făcut aici ca investiţii, exemplu de bună practici’, a afirmat ministrul.
Natalia Intotero a atras atenţia angajaţilor din sistemul de asistenţă socială cu privire la obligaţiile pe care le au beneficiarii serviciilor furnizate de ei.
‘Nu este un domeniu uşor. Dimpotrivă, este un domeniu în care grija celor care muncesc trebuie să fie cu maximă atenţie 24 din 24 de ore. Nimeni nu i-a obligat să aleagă această meserie. Dacă au ales această meserie, trebuie să fie foarte atenţi. Nimeni nu are dreptul să ia viaţa cuiva sau să pună viaţa cuiva în pericol’, a afirmat ministrul Familiei.
Ministrul a fost însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, şi de directorul executiv al DGASPC, Doina Nacu.