Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a efectuat o vizită în judeţul Arad, în această săptămână, el afirmând că în acest moment, România trebuie să profite de toţi aceşti bani care vin înspre noi prin diferite programe şi direcţii de dezvoltare, pentru că putem beneficia cu toţii de milioanele de euro disponibile prin programele de finanţare, potrivit News.ro.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a efectuat în cursul acestei săptămâni o vizită de lucru la Arad. În cadrul întâlnirilor pe care le‑a avut atât cu reprezentanţii administraţiei publice locale, cât şi cu mediul de afaceri, domnul ministru oportunităţile de finanţare din fondurilor europene pe care Politica de Coeziune 2021–2027 şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă le aduc în anul 2023, anunţă ministerul într-un comunicat.
Ministrul Boloş a fost însoţit de europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca şi de directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.
Delegaţia MIPE a vizitat una dintre cele mai performante fabrici de producţie din judeţul Arad, Arsat Industrie SRL, ulterioar a participat la întâlnirea membrilor Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) şi a vizitat cetatea Arad.
În prezent, zona de dezvoltare a judeţului Arad cuprinde 38 de proiecte care au primit finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, însumând o valoare totală de 12.250.366.298,65 lei.
Dintre cele 38 de proiecte, 8 proiecte, în valoare de 24.331.850,46 lei, au fost finalizate, restul aflându-se în diferite stadii de implementare, aşa cum se poate observa în Anexa 1, ce cuprinde o desfăşurare detaliată a fiecărui proiect în parte.
Grupul Arsat este unul dintre liderii din România în absorbţia de fonduri structurale, compania implementând de‑a lungul timpului peste 30 de proiecte, investiţiile fiind dedicate exclusiv achiziţiei de tehnologiei, pentru creşterea competitivităţii.
Compania mai produce repere pentru domeniul aeronautic, naval, trenuri de mare viteză, utilaje terasiere, domeniu medical, automotive, electronic etc.
„Nu exagerez când spun că e o minune ce se întâmplă aici şi un exemplu de bune practici pentru utilizarea fondurilor europene. Este limpede că investiţiile pe termen lung, din fonduri europene, pot genera astfel de modele de business de succes deoarece aici discutăm de un proces investiţional din fonduri europene, de peste 15 ani, peste şapte proiecte, unele implementate, altele în curs de implementare. Aici au fost implementate 30 de proiecte, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de euro, pentru retehnologizare, atât pe partea de industrie, cât şi pe partea de energie regenerabilă şi de agricultură. Îi invit pe toţi cei care au în plan să investească din fonduri europene şi, mai ales, în zona aceasta, a producţiei industriale, să ia acest model. O investiţie specifică atât prin faptul că este diversificată, cât şi pentru că, în funcţie de sezon, se produc anumite tipuri de produse care fac atractivă compania. Îi felicit pe investitori şi le doresc mult succes. România are nevoie de astfel de proiecte care, pe termen lung, să prindă viaţă şi să producă multă valoare adăugată. Peste 200 de locuri de muncă este ceva impresionant”, a afirmat ministrul Marcel Boloş.
Ulterior, ministrul s‑a întâlnit cu primarii din mai multe localităţi ale judeţului, pentru a discuta despre liniile de finanţare accesate cu accent pe infrastructură rutieră şi partea de sănătate.
De asemenea, au efectuat o vizită la cetatea Arad, unde se caută soluţii în vederea asigurării finanţării pentru ca aceasta să intre într-un amplu proces de reabilitare.
„În acest moment, România trebuie să profite de toţi aceşti bani care vin înspre noi prin diferite programe şi direcţii de dezvoltare, pentru că putem beneficia cu toţii de milioanele de euro disponibile prin programele de finanţare. Vă invit să ne fiţi aproape, pentru că anul 2023 vine cu o mulţime de oportunităţi de finanţare. Iar Aradul se numără printre judeţele de top în ceea ce priveşte depunerea şi obţinerea de finanţări”, a concluzionat ministrul Marcel Boloş.
Articolul Ministrul Marcel Boloş, la Arad: România trebuie să profite de toţi aceşti bani care vin înspre noi prin diferite programe şi direcţii de dezvoltare, pentru că putem beneficia cu toţii de milioanele de euro disponibile prin programele de finanţare apare prima dată în Ecopolitic.