Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Piatra-Neamţ, că lacul Bicaz nu este groapa de gunoi a nimănui, cu atât mai puţin a celor care desfăşoară activităţi economice acolo.
Declaraţia ministrului Fechet vine în contextul în care o parte dintre pontoanele cu locuinţe sau spaţii de cazare de pe malul lacului nu au dotările necesare pentru epurarea apelor uzate şi le-ar deversa direct în lac.
‘Indiferent cine este proprietar, indiferent cine este administrator, indiferent de la ce partid este, legea este aceeaşi pentru toţi! Că vorbim de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării sau că vorbim despre Lacul Bicaz, păstrând proporţiile, este la fel de interzisă deversarea directă a apelor uzate din pensiuni, din baruri, din bărci şi de oriunde. Aceste chestiuni ar trebui sancţionate aspru până când toate aceste entităţi se conformează. Lacul Bicaz nu este groapa de gunoi a nimănui, cu atât mai puţin a celor care pun o pâine pe masă datorită unor activităţi economice pe care le întreprind acolo. Cred că putem avea şi turism, să ne bucurăm şi de luciul de apă, fără să punem în pericol în niciun fel acest lac’, a declarat Mircea Fechet.
Acesta a precizat că va discuta cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Neamţ pentru a le solicita să efectueze controale şi să aplice sancţiuni celor care nu respectă legea.
Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, se află, luni, în judeţul Neamţ unde, alături de conducerea filialei PNL, vizitează mai multe obiective finanţate de minister. AGERPRES / (A – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)