Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi, va solicita, săptămâna viitoare, premierului Nicolae Ciucă să convoace Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social pentru a discuta, cu membrii acestuia, majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei, aşa cum a propus Partidul Social Democrat, dar şi proiectul de Lege a dialogului social.
‘Un alt proiect legislativ extrem de important, dar care este şi el, de asemenea, jalon în PNRR, este finalizarea discuţiilor pe Legea dialogului social, astfel încât acum, în prima săptămână din septembrie, voi solicita domnului premier să aprobe convocarea Consiliului Naţional Tripartit, astfel încât discuţiile din Consiliul Naţional Tripartit să se axeze pe aceste două priorităţi, cea prezentată anterior, pe majorarea salariului minim, ne dorim să avem o discuţie transparentă, dar şi onestă cu partenerii sociali, cu sindicate şi patronate, şi, bineînţeles, să închidem şi Legea dialogului social, pentru că trebuie, într-adevăr, să punem la dispoziţie angajaţilor şi angajatorilor o lege care să le permită un dialog social corect şi onest în ambele sensuri’, a afirmat Budăi.
Consiliul Naţional Tripartit are în componenţă preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin decizie a primului-ministru, cel puţin la nivel de secretar de stat, din fiecare minister, precum şi din alte structuri ale statului, conform celor convenite cu partenerii sociali; reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi alţi membrii conveniţi cu partenerii sociali.