Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, într-o intervenţie online la festivitatea de inaugurare a noului sediu administrativ al Judecătoriei Luduş, că în aceste zile se discută pe marginea actualizării programului de guvernare în domeniul justiţiei şi că propunerea sa vizează creşterea alocărilor bugetare destinate bazei logistice imobiliare a sistemului.
‘E nevoie de o serie de investiţii. În ţară sunt alte locuri în care, de asemenea, e nevoie de noi sedii sau de repararea celor existente. Unităţile de parchet de asemenea suferă în anumite locuri din ţară. Deci, eu cred că ar trebui, în perspectivă, să abordăm această problemă a bazei logistice mult mai structurat şi mai concentrat în acelaşi timp, adică de a gândi de a lansa un program propriu-zis de refacere a bazei imobiliare şi de îmbunătăţire a ei în domeniul sistemului judiciar, în puterea judecătorească. Şi pot să vă spun chiar în aceste zile – ieri, astăzi, probabil şi mâine – este în discuţie refacerea, readaptarea, dacă vreţi, actualizarea programului de guvernare în domeniul justiţiei în perspectiva instalării noului guvern. Particip la aceste discuţii şi am cerut – şi am fost întâmpinat cu deschidere şi cu un acord, fără rezerve – să includem în acest program de guvernare această temă cu caracter prioritar, de a creşte alocările bugetare în domeniul justiţiei destinate bazei logistice imobiliare’, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiţiei a precizat că, la modul general, bugetele din acest domeniu au crescut în ultimii 10-15 ani, dar că structura acestui buget ‘e o problemă, în sensul că aproximativ 90% sunt cheltuieli de personal, undeva sub 10% sunt investiţii’.
‘Asta nu înseamnă, desigur, că trebui să ne punem problema să reducem cheltuielile de personal ca să creştem investiţia. De altfel, acest lucru nici nu e posibil, bine ştiţi, dar se pune problema, după părerea mea, creşterii alocărilor bugetare pentru investiţii, asta ca temă de viitor’, a afirmat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că Ministerul Justiţiei are ca obiectiv anul acesta mai multe reparaţii şi că sunt în jur de şapte sedii de judecătorii care intră în reparaţii capitale şi care urmează să fie finalizate. Potrivit acestuia, sunt mai multe probleme de logistică imobiliară şi la nivelul municipiului Bucureşti.
Curtea de Apel Târgu Mureş a inaugurat, marţi, nou sediu administrativ al Judecătoriei Luduş, cu o suprafaţă construită desfăşurată de peste 2.300 metri pătraţi, în urma unei investiţii de aproape 20 milioane de lei. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)