Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Vălenii de Munte, că 173 din cele 230 de centre de evaluare COVID-19 existente la nivelul ţării sunt funcţionale la acest moment.
‘Sunt 230 de centre în toată ţara, s-ar putea să mai crească puţin numărul lor. (…) 173 sunt funcţionale acum’, a spus Rafila, precizând că există şi o hartă interactivă care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Referindu-se la programul acestor centre, ministrul a arătat că el este unul flexibil, adaptat resursei umane.
‘E bine că avem 230 de centre funcţionale, există diferenţe în ceea ce priveşte orarul. (…) Haideţi să vedem întâi cum funcţionează, care este adresabilitatea. (…) Totdeauna dimensionezi această capacitate în funcţie de cerere’, a precizat Rafila.
Totodată, ministrul Sănătăţii a explicat că în România sunt disponibile două medicamente antivirale – Remdesivir, care se găseşte în toate spitalele care tratează pacienţi COVID, şi Favipiravir, care se eliberează din spital sau din centrele de evaluare, punctând că acesta din urmă va exista şi în farmaciile cu circuit deschis.
‘Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis, pe măsură ce vom putea primi cantităţi mai mari de la furnizori, vom extinde acest program’, a declarat Rafila.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au efectuat o vizită la Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte.