Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Timişoara, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu angajatorii s-a prefigurat o dorinţă a acestora de a creşte numărul angajaţilor şi a producţiei, fără tendinţe de disponibilizări.
‘Din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii în toate aceste zile, proiecţiile acestora sunt de creştere a numărului locurilor de muncă inclusiv de creştere a producţiei. Deci nu există acest curent din perspectiva celor care creează locuri de muncă’, a spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Muncii a mai anunţat că a declanşat o campanie de identificare a muncii la negru şi la gri pentru a vedea amploarea fenomenului muncii în afara cadrului legal.
‘Dacă mă raportez la amenzile pe care le-am dat pe parcursul anului trecut şi de începutul anului acesta pe controalele de muncă efectuate putem pune că avem o problemă. La finalul campaniei vom evalua şi vom prezenta datele şi vom face publice şi măsurile. Până atunci pregătim o modificare a cadrului legal prin care să definim ce înseamnă munca subdeclarată în România, pentru că acum nu este definită printr-un cadru legal, şi intenţionăm să dăm mai multă libertate inspectorilor de muncă când descoperă în teritoriu situaţii de muncă la negru sau subdeclarată’, a explicat Turcan.
Ea a adăugat că problema concediilor medicale în România există şi trebuie reglementată de Ministerele Sănătăţii, Muncii şi de Interne, pentru că acolo unde sunt fraude, instituţiile statului trebuie să intervină.
‘Problema concediilor medicale în România există, nu poate fi negată (…) există şi pentru mediul economic, problemă sesizată în discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii mediului de afaceri, dar aceasta nu ţine de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi cel de Interne, pentru că eu cred cu tărie că acolo unde există fraude în privinţa acordării de concedii medicale, instituţiile statului trebuie să intervină’, a afirmat Raluca Turcan.