Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că nu crede că TVA la cărţi va creşte de la 5% la 19% şi a menţionat, totodată, că ministerul pe care îl conduce face mai multe achiziţii de titluri noi pentru dotarea bibliotecilor, dar şi pentru a stimula editurile să tipărească în continuare cărţi.
‘Eu cred că TVA la cărţi nu va creşte, ci va rămâne la fel. Cred că nu va creşte şi am şi informaţii în acest sens. Ca ministru al Culturii, nu am putut să fiu nepăsătoare la cifrele extrem de îngrijorătoare referitoare la consumul de carte şi lectura în România. Am decis ca un program anual pe care ministerul îl face cu tematici diferite anul acesta să îl dedic lecturii şi evenimentelor în care editorii să se întâlnească cu cumpărătorii, astfel încât să crească consumul de carte şi evident accesul la lectură’, a declarat ministrul Raluca Turcan.
Ea fost întrebată de către jurnalişti despre avertismentul lansat de Asociaţia Editorilor din România privind creşterea TVA la cărţi de la 5% la 19%.
De asemenea, ministrul Turcan a arătat că pentru stimularea editurilor să tipărească cărţi, Ministerul Culturii a elaborat un planul privind creşterea achiziţiilor de carte şi dotarea bibliotecilor cu titluri noi.
‘Este un lucru care nu s-a mai făcut la Ministerul Culturii de foarte mult timp. Îmi doresc ca anul acesta şi anul viitor să continuăm cu achiziţia şi dotarea cu carte a bibliotecilor şi spaţiilor unde se desfăşoară lectură. Mă refer la acele compartimente de multe ori existente şi funcţionale în căminele culturale, unde se întâlnesc bibliotecile şcolare, cu personalul dedicat din căminele culturale respective. Aşadar, iată, cred că nu va creşte TVA-ul la carte’, a mai afirmat ministrul Culturii.
Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a transmis, în urmă cu două săptămâni, că majorarea cotei TVA pentru cărţi este o măsură care va diminua vânzările şi va creşte pirateria, în condiţiile în care România este cea mai mică piaţă de carte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, iar vânzările au intrat oricum pe un trend descendent încă din primul trimestru al acestui an. În prezent, cărţilor li se aplică o cotă TVA de 5%, atât pentru varianta tipărită, cât şi pentru cele digitale. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)