Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, se află, joi şi vineri, în vizită oficială în Germania, informează un comunicat al MApN.
În cadrul discuţiilor pe care ministrul român le va avea cu omologul său, Boris Pistorius, la Berlin, vor fi abordate, în principal, subiecte referitoare la cooperarea bilaterală în domeniul Apărării, agenda de securitate aliată şi europeană, respectiv evoluţia situaţiei din Ucraina, precizează sursa citată.