Minora de 17 ani dintr-un centru de plasament ar fi fost agresată sexual de primarul comunei Botoroaga, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Primarul, care este în funcţie de circa 20 de ani, ar fi comis fapta chiar în sediul Primăriei, care era închisă la acel moment, când primarul ar fi fost singur cu minora.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală.
Fata de 17 ani se află în plasament la un cămin privat din Sectorul 6.
Poliţiştii Capitalei au efectuat, luni, două percheziţii într-un dosar ce priveşte agresiunea sexuală a unei minore de 17 ani, dintr-un centru de plasament, de către un bărbat de 63 de ani, din judeţul Teleorman.
Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, la data de 6 septembrie, Secţia 21 Poliţie a fost sesizată că, la data de 21 august, o minoră, în vârstă de 17 ani, beneficiară a unui centru de plasament, din Sectorul 6, ar fi fost agresată sexual de un bărbat.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Teleorman.
‘În urma percheziţiilor efectuate, la data de 18 septembrie 2023 au fost identificate şi ridicate mai multe dispozitive electronice. De asemenea, bănuitul a fost depistat şi condus la audieri’, informează Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 21 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.