Compania Naţională de Investiţii (CNI) nu va mai finanţa niciun proiect de infrastructură, a declarat, miercuri, secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.
Acesta a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii administraţiilor publice locale din judeţul Botoşani, că toate proiectele de infrastructură ale primăriilor vor fi preluate spre finanţare prin Programul Naţional de Investiţii (PNI).
‘Având în vedere că vom avea PNI, care va finanţa toată partea de infrastructură, mai departe CNI nu mai finanţează niciun proiect de infrastructură, cu excepţia lucrărilor în primă urgenţă. Mai departe, CNI va rămâne cu subprogramele pe care le cunoaşteţi deja, pe cultură, sănătate, sport şi educaţie, unde avem proiecte depuse, pe cămine culturale, dispensare, săli de sport, terenuri, bazine de înot … fiecare ce a considerat necesar’, a spus Abrudean.
El şi-a manifestat speranţa că transferul proiectelor de infrastructură de la Compania Naţională de Investiţii la PNI ‘va fluidiza activitatea CNI, care este una foarte încărcată’.
Totodată, secretarul general adjunct al Guvernului a anunţat că actul normativ în baza căruia funcţionează CNI va fi modificat astfel încât procedurile de achiziţie publică pentru proiectele aprobate să poată fi derulate de administraţiile locale, în limita unui prag maxim care urmează a fi stabilit.