Președintele Senatului, Mircea Abrudean, declară că securitatea energetică și securitatea cibernetică nu mai pot fi privite separat.
”Trăim o epocă în care sistemele informatice controlează fluxurile de energie, iar protejarea lor devine o condiție esențială pentru siguranța națională. Am participat astăzi la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie organizat la Cluj, pentru a deschide lucrările acestui eveniment.
Am subliniat clar cât este de important să ne protejăm în primul rând de dezinformare pentru a face și alți paşi necesari. Trebuie să ne obișnuim să lăsăm specialiștii să vorbească despre evenimentele din zona de apărare și securitate. Să nu ne mai dăm cu părerea chiar despre orice, doar pentru a capitaliza imagine pe subiecte populare.
Ca președinte al Senatului știu că România este pregătită să facă față provocărilor globale pentru că este bine pregătită și la nivel legislativ, nu doar operativ. Legea privind energia eoliană offshore, Legea privind securitatea și apărarea cibernetică, Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român şi Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, toate oferă statului instrumentele necesare pentru a proteja infrastructurile critice și pentru a asigura un spațiu digital și aerian sigur pe întreg teritoriul național.
Am încredere deplină, că folosind resursele pe care le avem la potential maxim, putem transforma România într-un model de securitate energetică și digitală în Europa. Energia viitorului va fi verde, digitală și sigură, iar noi trebuie să fim în centrul acestei transformări”, spune Abrudean.
Sursa: Ecopolitic.ro





