AcasăPoliticaMircea Badea: În acest moment, pericolul nr. 1 este că ne îndreptăm...

Mircea Badea: În acest moment, pericolul nr. 1 este că ne îndreptăm spre un socialism la nivel mondial; lumea țipă că vrea mai multe autorități, mai mult control

badea

Mircea Badea a spus care este, în opinia lui, cea mai mare problemă, peste „războiul din Ucraina sau încălzirea globală”, scrie dcnews.ro.

„În opinia mea, în acest moment, pericolul numărul 1 pe pământ nu este nici războiul din Ucraina, nu este nici încălzirea globală. Cred că pericolul numărul 1 este socialismul. Remarc socialism la nivel mondial, alunecarea absolut intensă către socialism în care lumea că țipă că vrea mai mult Guvern, mai multe autorități, mai mult control. Este foarte greșit”, a spus Mircea Badea la Antena 3 CNN.

„Mă uitam la Forumul Economic de la Davos. Are așa o aură absolut teribilă, ca și cum acolo se pun în creuzet niște mari uneltiri. Eu nu cred acest lucru. Ce să facă cei mai bogați oameni ai planetei? Că se plictisesc și ei. Se bagă și ei în seamă unii cu alții. Vor să aibă misiuni planetare de tipul ne luptăm cu încălzirea globală. Este ușor să dai din gură, dar toți au venit cu avionul privat, să ne înțelegem. De ce dacă luptă cu încălzirea globală nu au făcut Forumul Economic pe zoom? Se putea face, dar e pe party”, a mai zis Mircea Badea.

Apoi, realizatorul TV a dat exemplul șefului Siemens care a cerut, la Davos, ca un miliard de oameni să nu mai mănânce carne pentru că așa l-a sfătuit fiica sa.

„Fiica lui nu i-a zis: „tată, tu lupți cu încălzirea globală mergând la Davos cu avionul privat?”, ci i-a spus pe partea de carne, iar el a zis că este ceva extraordinar. Ok… haideți să ne imaginăm că un miliard de oameni nu ar mai mânca carne, dar haideți să ne imaginăm și că Davos se ține online și nu mai vine nimeni cu avioanele private. În opinia mea, Davos este o țeapă. Când a fost criza din 2007, n-au mirosit deloc, erau pe afară complet”, a mai zis Mircea Badea.

Articolul Mircea Badea: În acest moment, pericolul nr. 1 este că ne îndreptăm spre un socialism la nivel mondial; lumea țipă că vrea mai multe autorități, mai mult control apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks