Mircea Dinescu – poet, scriitor și publicist român – i-a dedicat președintelui Nicușor Dan o fabulă pentru preșcolari, așa cum a punctat în mesajul postat, intitulând-o „Nicușor și drona.” Cu siguranță, poetul Mircea Dinescu s-a inspirat din declarațiile făcute luni seara de președintele României, în cadrul interviului cu Mihai Gâdea, în care a fost discutat și subiectul care a stârnit diverse întrebări, dileme și controverse în spațiul public, dar și la nivelul Ministerului Apărării, scrie gandul.ro.
Întrebat de Mircea Badea dacă drona rusească intrată pe teritoriul României era înarmată, președintele Nicușor Dan a răspuns franc și la obiect că „până nu pui mâna, nu poți să știi.”
„Eu nu am informația asta, pentru că avea ceva înăuntrul ei care nepunând mâna pe ea , nu putem ști ce avea înăuntru. Cum s-a spus de atâtea ori, ea a fost urmărită de avioanele noastre și ale partenerilor. …A ieșit din teritoriul aerian și nu mai putea să fie urmărită … s-a dus în Ucraina, de unde venise”, a răspuns șeful statului, fiind întrebat dacă era înarmată drona care a pătruns în țară.
Nicușor și drona
(Fabulă pentru preșcolari)
„Noi ce visam o viață mic-burgheză,
nu să dansăm ca urșii-n lanț, pe jar,
am pus un ciung să frece-n maioneză
și am ales un Voievod hilar,
ce, neputînd să bage mîna-n dronă
s-o caute de ouă sau halva,
chiar ne-a cîntat cu vocea sa afonă:
ori îi ceva, ori merge undeva!”.
La rândul său, jurnalistul Ionuţ Cristache scrie, pe Facebook: „Voi realizaţi că l-aţi făcut pe unul preşedinte care are nevoie SĂ PIPĂIE DRONA ca să ştie dacă e înarmată sau nu!!!!!!???Succes pe mai departe în viaţă!”, adăugând o mulţime de emoticoane cu oi.
Sursa: Ecopolitic.ro





