AcasăPoliticaMircea Geoană: Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe...

Mircea Geoană: Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim. Primele 12 mari oraşe ale ţării produc 80% din PIB- ul României, 20 % îl produce restul ţării şi ne mirăm că pleacă tinerii pe capete

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat în cadrul Conferinţei ”De la economie de război la un nou model economic”, organizată la Universitatea din Craiova, că modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim şi paradoxal, după aderarea la UE şi deşi am avut o creştere economică semnificativă, decalajele dintre regiunile ţării au crescut. Geoană a precizat că primele 12 mari oraşe ale ţării produc 80% din PIB- ul României, iar 20 % îl produce restul ţării şi ne mirăm că pleacă tinerii pe capete şi că nu recuperăm în mod autentic decalajul faţă de Europa dezvoltată, relatează News.ro. 

”Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim. Paradoxal, după aderarea la UE, deşi am avut o creştere economică semnificativă şi o convergenţă către media europeană, decalajele dintre regiunile ţării au crescut”, a spus fostul lider PSD.

 

El a arătat că ”primele 12 mari oraşe ale ţării produc 80% din PIB- ul României, 20 % îl produce restul ţării”.

”România, astăzi, la aproape 20 de ani de aderare la UE şi am semnat cu mâna mea negocierile, în 2004, este mai aproape de media europeană dar regiunile României sunt mai inegale decât înainte de momentul aderării, ceea ce este o contradicţie în termeni. Coeziune, oportunităţi pentru oraşele mici şi pentru mediul rural, pentru fermierii şi ţăranii români, nu doar pentru primele oraşe ale ţării care dau astăzi primele 12 oraşe ale ţării. Bravo lor, bravo Craiovei, dar ele produc 80% din PIB-ul României. 20% îl produce restul ţării şi ne mirăm că şi ne mirăm că pleacă tinerii pe capete şi ne mirăm că nu recuperăm în mod autentic decalajul faţă de Europa dezvoltată”, a arătat Mircea Geoană în discurs.

Articolul Mircea Geoană: Modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim. Primele 12 mari oraşe ale ţării produc 80% din PIB- ul României, 20 % îl produce restul ţării şi ne mirăm că pleacă tinerii pe capete apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks