O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszow-Jasionka (Polonia) – Otopeni, informează MApN.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, doi pacienţi ucraineni, în vârstă de 29 şi 41 de ani, au fost preluaţi de pe Aeroportul Internaţional Rzeszow-Jasionka şi aduşi la Bucureşti unde vor fi internaţi pentru tratamente de recuperare medicală la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’ şi, respectiv, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’.
Echipa medicală care a monitorizat pacienţii pe timpul zborului a fost formată din specialişti de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi de la Baza 90 Transport Aerian, iar transportul pacienţilor către unităţile spitaliceşti s-a realizat cu ambulanţe SMURD.
Aeronava a aterizat în Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 17,15.
Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în urma cererii formulate de Ambasada Ucrainei în România, în baza Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienţi din Ucraina către ţările membre.