Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscopul Sibiului, Laurenţiu Streza, spune în Pastorala la Praznicul Naşterii Domnului, că nu molimele şi necazurile trebuie să ne sperie, ci păcatele noastre care îl supără pe Dumnezeu. ‘Avem nevoie de sinceritate în mărturisire şi hotărâre fermă de a nu mai greşi. Fiecare din noi ştim cu ce Îl supărăm zilnic pe Dumnezeu, şi de aceea ne putem uşor îndrepta, cu ajutorul Lui. Trebuie doar să ascultăm de glasul conştiinţei noastre şi să păzim poruncile Lui. Să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră şi curată şi să dobândim prin spovedanie iertarea păcatelor. Cetatea cea mare a Ninivei a fost iertată de Dumnezeu pentru că toţi cetăţenii ei au încetat a mai păcătui. Nu molimele şi necazurile trebuie să ne înspăimânte, ci faptul că supărăm neîncetat prin păcat pe Dătătorul tuturor bunătăţilor, că ieşim mereu din Casa părintească a bucuriei veşnice, gustând din fructul oprit al păcatului – aceste fapte trebuie să ne cutremure!’, spune mitropolitul Ardealului. Mitropolitul Laurenţiu Streza îi îndeamnă pe credincioşi să aleagă adevărul spus în Biblie. ‘Tot ceea ce ni se întâmplă nouă este rodul neascultării noastre. Adevărul cu care se hrăneşte mintea noastră nu mai este Adevărul Evangheliilor, ci este înşelăciunea informaţiilor contradictorii, care aduce atâta spaimă, teamă şi tristeţe în sufletele noastre. Cu această spaimă ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, şi nu cu nădejdea şi cu bucuria psalmilor, cea aducătoare de pocăinţă. Lumea întreagă este prinsă în această mreajă a înşelăciunii. Trebuie să ieşim din ea, alergând la Dumnezeu şi ocupându-ne mintea doar cu adevărul Lui, căci doar cunoaşterea Adevărului ne face cu adevărat liberi (Ioan 8, 32). Doar aşa ne putem pune toată nădejdea în purtarea Lui de grijă, doar aşa ne putem încredinţa viaţa noastră cu totul lui Dumnezeu!’, afirmă mitropolitul Ardealului. Naşterea Domnului trebuie să fie un prilej de mare bucurie pentru noi, mai arată înaltul ierarh. ‘Naşterea Domnului este un prilej de mare bucurie pentru noi, pentru că în fiecare an la acest praznic împărătesc vedem şi simţim în sufletele noastre că Iubirea Celui Preaînalt a venit la noi şi a pus fericirea şi bucuria noastră veşnică în mâinile noastre! El ne-a dăruit nouă totul; depinde acum de libertatea noastră dacă ne folosim de darurile Sale şi le punem în lucrare. Nu există o mai mare responsabilitate, nici o preţuire mai mare arătată libertăţii noastre. Dumnezeu respectă infinit alegerile noastre şi de aceea nu trebuie să uităm că tot ceea ce se întâmplă cu noi în această lume este rodul opţiunilor voinţei noastre’, mai spune mitropolitul Laurenţiu, în încheierea scrisorii pastorale. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)