Acasă55MLPDA: 4,8 milioane de proprietăţi - înregistrate gratuit de către ANCPI

MLPDA: 4,8 milioane de proprietăţi – înregistrate gratuit de către ANCPI

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, gratuit pentru cetăţeni, aproximativ 4,8 milioane de proprietăţi, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susţinut de Guvern.

Numai în anul 2021 au fost eliberate peste 1,3 milioane de noi cărţi funciare, conform unui comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

În prezent, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în aproape 2.000 de UAT-uri, dintre care 304 au finanţarea asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR), a precizat sursa citată.

ANCPI, instituţie aflată în subordinea MLPDA, a finalizat, până la această dată, lucrări de cadastru general, gratuit pentru cetăţeni, în 127 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din România, iar finanţarea a fost asigurată, prin PNCCF, din veniturile proprii ale ANCPI şi din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor se desfăşoară la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale (UAT) sau pe sectoare cadastrale.

Astfel, 17 dintre UAT-urile finalizate au fost cadastrate prin POR, proiect care completează obiectivele PNCCF şi care asigură fonduri pentru cadastrarea a 660 de comune până la finalul anului 2023.

În prezent, sunt în derulare lucrări de cadastru general prin POR în 304 comune, iar pentru alte 297 de comune este în derulare licitaţia pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, iar 35 sunt în pregătire de licitaţie.

‘Ne dorim ca lucrările de cadastru general, gratuite pentru cetăţeni, să aibă un ritm alert. La sfârşitul anului trecut, ANCPI a modificat legislaţia pentru a putea oferi finanţare pentru noi categorii de imobile în cadrul PNCCF. Totodată, am redus termenele pentru anumite etape din cadrul procesului de înregistrare sistematică a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară. În plus, spre deosebire de anul 2020, când ANCPI nu a acordat nicio finanţare primăriilor care doreau să realizeze lucrări de înregistrare pe sectoare cadastrale, în 2021 am acordat finanţarea nr. VII, iar anul acesta ne-am propus să realizăm două etape de finanţare. Astfel, în acest moment, pregătim cea de-a VIII-a etapă de finanţare, care ar putea fi acordată în aproximativ două săptămâni’, a precizat Rakosi-Seiwarth Ildiko, preşedinte – director general al ANCPI, potrivit comunicatului MLPDA.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks