Expoziţia itinerantă ‘Jandarmeria Română 1850 – 2020’ poate fi vizitată, începând de vineri, la Sala ‘Clio’ a Complexului Muzeal Arad, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).
Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului istoria acestei instituţii, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă şi contemporană a României.
În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate o serie de piese, distincţii militare, fotografii şi brevete, din colecţiile MNIR, precum şi ale Muzeului Jandarmeriei Române. Alături de acestea, se vor regăsi numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ‘Neamurile trăiesc şi devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018’.
Pentru prima dată, la Arad sunt expuse fotografii inedite, oferite de colecţionari din Curtici şi colaboratori ai muzeului arădean: Dănuţ Morodan, Neli Doba, Floarea Peţală şi Mircea Moţ.
Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
Evenimentul reprezintă rezultatul colaborării dintre Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Asociaţia RoMilitaria, Complexul Muzeal Arad, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad şi Consiliul Judeţean Arad.
Expoziţia, care a putut fi admirată în cadrul MNIR, în perioada 29 iulie – 20 septembrie 2020, va putea fi vizitată la Arad până pe 25 aprilie, de marţi până duminică, în intervalul orar 09,00-17,00.