Free Porn
xbporn
AcasăStiri generaleMNIR: Record de vizitatori la expoziţiile organizate în cadrul Festivalului Europalia 2019/2020

MNIR: Record de vizitatori la expoziţiile organizate în cadrul Festivalului Europalia 2019/2020

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a înregistrat un record de vizitatori cu expoziţiile ‘Dacia Felix. Trecutul glorios al României’ şi ‘Originile Europei. Civilizaţii preistorice între Carpaţi şi Dunărea de Jos”, organizate în cadrul Festivalului Europalia 2019/2020, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Cele două proiecte expoziţionale s-au aflat în topul celor peste 250 de evenimente care s-au desfăşurat în cadrul Festivalului Europalia România. În condiţiile în care perioada de vizitare a expoziţiilor a fost afectată de răspândirea noului coronavirus, peste 540.000 de vizitatori direcţi şi aproximativ 1.000.000 de vizitatori indirecţi (prin intermediul reţelelor de socializare şi al presei) s-au bucurat de expoziţiile organizate la Muzeul Galo-Roman din Tongeren şi la Muzeul Grand Curtius din Liege. MNIR a coordonat, în cadrul evenimentului, realizarea a două mari proiecte expoziţionale: ‘Dacia Felix. The Glorious Past of Romania’/’Dacia Felix. Trecutul glorios al României’, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren (19 octombrie 2019 – 26 aprilie 2020) şi ‘Originile Europei. Civilizaţii preistorice între Carpaţi şi Dunărea de Jos’, la Muzeul Grand Curtius din Liege (8 noiembrie 2019 – 26 aprilie 2020). Expoziţiile au fost organizate de MNIR, în colaborare cu 35 de instituţii de profil din ţară. Expoziţiile au adus în atenţia publicului şi a specialiştilor unele dintre cele mai valoroase piese arheologice din patrimoniul istoric al României. Printre cele mai spectaculoase piese din patrimoniul cultural românesc expuse în cadrul expoziţiilor din Belgia s-au aflat: ‘Gânditorul’ şi ‘Femeie şezând’ (pereche de statuete descoperite în necropola neolitică de Cernavodă, judeţul Constanţa, cultura Hamangia, prima jumătate a mileniului V a. Chr.), depozitele de bronzuri de la Apa (judeţul Satu Mare) şi Ighiel (judeţul Alba), datând din perioada mijlocie a epocii bronzului (prima jumătate a mileniului II a. Chr.); podoabe din aur aparţinând tezaurelor de la Sarasău (judeţul Maramureş) şi Hinova (judeţul Mehedinţi), datând de la finalul epocii bronzului (sfârşitul mileniului II a. Chr.); podoabe din sticlă şi chihlimbar din Peştera Cioclovina (judeţul Hunedoara), Rhyton-ul din argint descoperit la Poroina Mare, judeţul Mehedinţi, datând din secolele IV-III a. Chr., o piesă excepţională a orfevrăriei traco-getice, precum şi Coiful getic de la Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău, judeţul Prahova, datând din prima jumătate a secolului al IV-lea a.Chr, piesă din aur masiv, cântărind 821,35 grame. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Europalia, ediţie dedicată României, s-a desfăşurat în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, cu unele evenimente prelungite până în aprilie 2020, în Belgia. Festivalul Europalia este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Participarea României la Festivalul Europalia a fost asigurată de Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Secretariatul General al Guvernului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks