AcasăStiri generaleMNTR: Expoziţia caritabilă de fotografie 'Prin ochi de copil', în perioada 2...

MNTR: Expoziţia caritabilă de fotografie ‘Prin ochi de copil’, în perioada 2 – 10 decembrie

Expoziţia caritabilă de fotografie ‘Prin ochi de copil’, organizată de programul educaţional ‘Ajungem MARI’, va fi deschisă, în perioada 2 – 10 decembrie, la Sala Media a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, fondurile strânse din vânzarea fotografiilor vor fi direcţionate către principalele nevoi ale copiilor din sistemul de protecţie.

Expoziţia reuneşte peste 30 de fotografii realizate de copii şi tineri cu vârste între 6 şi 17 ani din opt centre de plasament din Bucureşti. Acestea au fost create în cadrul cursurilor de fotografie organizate de ‘Ajungem MARI’, susţinute de 16 voluntari fotografi profesionişti. Fotografiile surprind momente din viaţa copiilor din centre, dar mai ales din cadrul ieşirilor prin parcuri, de la diverse evenimente şi din tabere.

‘Am încercat să ieşim din centru şi să fotografiem fie în parc, fie în locuri unde nu aveau acces în mod curent: la o sală de antrenamente sau într-un salon de coafură. Mai greu cred că a fost pentru mine să mă acomodez şi să le explic ce aveam de făcut. Ei s-au adaptat extrem de uşor. Mă bucur că am avut ocazia să îi întâlnesc şi să le fiu aproape’, a declarat fotograful Andrei Ivănescu.

Iubitorii de frumos sunt invitaţi în perioada 2 – 10 decembrie să descopere lumea prin ochi de copii şi să cumpere fotografiile preferate.

Fondurile strânse se vor transforma în excursii, ieşiri şi tabere de dezvoltare personală pentru copii, pentru ca ei să descopere şi lumea din afara centrelor şi bucuria vieţii, se arată în comunicat.

În cei opt ani de activitate, ‘Ajungem MARI’ a organizat peste 3.300 de ieşiri şi excursii pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie, oferindu-le şansa de a explora oraşul, de a vizita şi descoperi locuri noi, de a cunoaşte şi interacţiona cu oameni şi culturi noi. Costul mediu pentru a organiza astfel de ieşiri este de 600 lei/an pentru un copil.

Cei care doresc să achiziţioneze o fotografie îşi pot exprima dorinţa pe vivianda@ajungemmari.ro. Fotografia va fi rezervată, iar pe 10 decembrie cel care o doreşte poate intra în posesia ei la târgul caritabil de iarnă ‘Ajungem MARI’ de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Evenimentul este organizat cu sprijinul CEWE România şi al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks