Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, modificările aduse Codului fiscal, prin care noul mod de calcul al impozitelor pe clădiri pe baza grilei notariale va fi aplicat de la 1 ianuarie 2025.
Actul normativ promulgat vizează aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.
Legea mai prevede ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului fiscal.
Actul normativ mai stipulează că impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.