Liberalul Sorin Moldovan, vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, îi solicită demisia deputatului Francisc Tobă, în contextul în care acesta din urmă şi alţi trei parlamentari români au fost într-o audienţă la Ambasada Rusiei din Bucureşti pentru ‘a susţine neutralitatea ţării noastre’.
‘Deputatul Francisc Tobă, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, desfăşoară activităţi ostile intereselor alianţei NATO. În contextul actual de securitate regională, am constatat astăzi cu regret faptul că patru parlamentari au solicitat o audienţă la Ambasada Rusiei pentru a susţine neutralitatea ţării noastre, de parcă România se află cu trupe şi echipamente militare în Ucraina. Chiar mai regretabil este faptul că din această ‘delegaţie’ a făcut parte şi deputatul neafiliat Francisc Tobă, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor. Consider că prezenţa sa la această întâlnire reprezintă o problemă de securitate naţională. De aceea, voi căuta şi voi susţine orice măsură care va preveni ca informaţiile pe care instituţiile sau partenerii noştri ni le furnizează să ajungă în mâinile celor care comit atrocităţi în Ucraina. Îi cer public demisia de urgenţă a domnului Tobă din calitatea de membru al comisiei’, a scris Sorin Moldovan, joi, pe pagina sa de Facebook.
El subliniază că România, ca stat membru NATO, a condamnat ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iar toate încercările prin care unii demnitari ai statului român vor să inducă populaţiei teama faţă de un conflict militar în care să fie implicată şi ţara noastră reprezintă doar propagandă în interesul Federaţiei Ruse.
‘Pe teritoriul vecin, în Ucraina, se dă o luptă pentru valori democratice, iar România, în spiritul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al Parteneriatului strategic cu SUA, este solidară cu poporul ucrainean şi autorităţile sale alese legitim. Singura opţiune raţională a statului român este consecvenţa cu politicile parteneriatelor asumate’, mai afirmă Moldovan.