AcasăStiri generaleMoment de reculegere în memoria victimelor cutremurelor din Turcia şi Siria, la...

Moment de reculegere în memoria victimelor cutremurelor din Turcia şi Siria, la UPB

Comunitatea Universităţii Politehnica din Bucureşti, membră a Alianţei EELISA, va păstra, luni, la ora 12,00, un moment de reculegere în memoria victimelor cutremurelor care au avut loc în Turcia şi Siria, urmând să lanseze şi o companie de strângere de ajutoare şi donaţii.

‘Aproximativ 50.000 de decese au fost raportate în total în Turcia şi Siria, un număr care se aşteaptă să crească. În contextul acestui incident regretabil, răspunsul Alianţei EELISA la tragedia care a lovit unul dintre partenerii noştri, Universitatea Tehnică din Istanbul (ITU), este solidaritatea. Astfel, rectorii, preşedinţii şi directorii universităţilor membre EELISA au declarat data de 27 februarie zi de doliu. Această mobilizare internaţională exprimă compasiunea şi solidaritatea faţă de partenerii comunităţii noastre şi, începând de luni, 27 februarie, vom lansa o campanie de strângere de ajutoare şi donaţii. Pentru a semnala începutul acestei campanii, toate universităţile membre EELISA vor păstra, luni, 27 februarie, ora 12,00, un minut de reculegere în memoria zecilor de mii de victime care şi-au pierdut viaţa în această cumplită tragedie. De asemenea, instituţiile membre vor arbora steagul naţional în bernă’, informează un comunicat de presă al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Rectorul UPB Mihnea Costoiu a afirmat că întreaga comunitatea a instituţiei de învăţământ superior este solidară cu toţi cei afectaţi de tragedia din Turcia şi Siria.

‘În calitate de membri EELISA, alături de partenerii noştri din cadrul Alianţei, sprijinim populaţia profund afectată, precum şi studenţii şi profesorii Universităţii Tehnice din Istanbul (ITU), un grup de oameni extraordinari care ne-au devenit deja parteneri apropiaţi. (…) Împreună putem schimba multe destine’, a spus rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, citat în comunicat.

European Engineering Learning Innovation and Science Alliance (EELISA) este prima alianţă a instituţiilor de învăţământ superior din diferite ţări din Europa, menite să definească şi să implementeze un model comun de inginer european.

‘În aceste clipe de grea încercare, rectorul ITU, prof. Ismail Koyuncu, a cerut sprijin pentru ca studenţii să îşi poată relua viaţa academică. Astfel, membrii comunităţii noastre vor contribui la atenuarea suferinţei populaţiei afectate şi reconstruirea infrastructurii vitale pentru ITU, iar scopul acestei acţiuni comune este de a ne uni în solidaritate. Transmitem sincere condoleanţe familiilor tuturor celor care şi-au pierdut viaţa şi suntem alături de cei răniţi, dar şi de echipele de salvare care au lucrat zi şi noapte contracronometru’, se mai arată în comunicat.

EELISA – European Engineering Learning Innovation and Science Alliance (https://eelisa.eu/) este o alianţă universitară constituită iniţial din nouă universităţi: Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universidad Politecnica de Madrid, Universite Paris Sciences et Lettres, Istanbul Teknik Universitesi (Universitatea Tehnică din Istanbul), Scuola Normale Superiore, Scuola Superiore Sant’Anna, Friedrich-Alexander-Universitat Erlangen-Nurnberg, Ecole des Ponts ParisTech; Budapesti Muszaki es Gazdasagtudomanyi Egyetem. De anul trecut s-a alăturat alianţei şi Zurcher Hochschule fur Angewandte Wissenschaften.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks