Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni că ia în calcul ca începând cu anul viitor bugetul Educaţiei să aibă o componentă de investiţii pentru digitalizare. ‘Din 2021, ne gândim ca bugetul ministerului să aibă o componentă de investiţii pentru digitalizare. Sumele vor fi atât din bugetul ministerului, cât şi din fonduri europene’, a spus Anisie la Biblioteca Centrală Universitară, la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei. Anisie a precizat că digitalizarea reprezintă un proiect de prioritate zero. ‘Este un angajament îndrăzneţ, o promisiune pentru generaţiile viitoare, pe care toţi miniştrii Educaţiei trebuie să şi-l asume în următori ani, indiferent de culoarea politică. (…) Este foarte clar că această strategie trebuie să devină un proiect de ţară. Pentru cei care vor spune că este prea târziu, eu le propun să se uite la copii lor care se află încă la şcoală. Pentru generaţiile viitoare nu este prea târziu. Din contră. Prin realizarea acestei strategii pentru educaţie, construim de fapt viitorul pieţei muncii şi pregătim pilonii pentru susţinerea unei creşteri economice sustenabile pentru următorii cel puţin 30 de ani. Un studiu realizat recent arată că România are şanse de a-şi creşte competitivitatea economică într-un termen relativ scurt dacă va concentra sau – mai bine zis – se va concentra pe accelerarea digitalizării competenţei spre o economie bazată pe tehnologie. Acelaşi studiu spune că economia digitală ar putea reprezenta în 2030 cel puţin 20% din Produsul Intern Brut, un plus de aproximativ 50 de miliarde euro’, a susţinut ministrul. Monica Anisie a afirmat că din anul 2010 şi până în anul 2019 nu au fost alocaţi bani pentru investiţii în digitalizarea Educaţiei. Iar anul acesta, a amintit ea, Guvernul a aprobat 150 de milioane de lei pentru achiziţia de tablete şi încă 100 de milioane de lei pentru a se realiza un stoc de rezervă, pentru sprijinirea unităţilor de învăţământ şi a elevilor. ‘După cum se ştie, mai sunt puşi la dispoziţie încă 150 de milioane de euro din fondurile europene, din care se pot face achiziţii de dispozitive electronice pentru cei care au nevoie’, a arătat ministrul. Monica Anisie a mai precizat că pe parcursul acestui an au fost formate atât cadre didactice din mediul urban, dar şi din mediul rural. Direcţiile de acţiune ale Strategiei SMART-Edu sunt: * Dezvoltarea de competenţe digitale la toate nivelurile de învăţământ cross-curricular, prin discipline de specialitate, prin activităţi formale şi non-formale; * Susţinerea formării digitale iniţiale şi continue a cadrelor didactice; * Îmbunătăţirea infrastructurii digitale pentru reducerea decalajelor de conectivitate (conectare la internet, creare de reţele interne, dotare cu echipamente, asigurare suport tehnic); * Stimularea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ pentru oferte educaţionale cu specializări şi calificări digitale adecvate meseriilor viitorului; * Realizarea de instrumente educaţionale digitale, încurajarea inovării pentru adaptarea unor soluţii educaţionale creative, interactive, centrate pe elevi; * Crearea de Resurse Educaţionale Deschise atractive; * Dezvoltarea şi multiplicarea parteneriatelor public-private prin participarea la reţele digitale, inclusiv cu organisme europene şi internaţionale; * Schimb de bune practici pe platforme educaţionale locale, naţionale de e-learning, respectiv pe platforme internaţionale (SELFIE, e-Twinning, s.a.); * Încurajarea şi promovarea iniţiativelor privind siguranţa online, protecţia datelor, igiena cibernetică, etica IT; * Dezvoltarea cadrului de previziune strategică pentru economia verde şi adaptarea la meseriile viitorului.