Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni că învăţarea trebuie să continue în orice condiţii şi a sfătuit cadrele didactice să îi îndrume pe copii, dar ”să aibă grijă şi de sufletele lor’. ‘Noi toţi, noi, profesorii, ne-am dedicat viaţa acestor copii cărora trebuie să le modelăm viitorul. (…) Să fiţi sănătoşi şi să aveţi grijă şi de acum înainte nu numai de a-i învăţa, a-i îndruma pe elevii noştri, ci să aveţi grijă şi de sufletele lor. (…) Trecem în continuare printr-o perioadă grea, dar trebuie să ne adaptăm. (…) Cred că este foarte important pentru noi toţi să conştientizăm că trebuie să ne adaptăm, că trebuie să fim alături de copii, că trebuie să continuăm învăţarea în orice condiţii. Ştiu, au fost momente grele prin care am trecut din 11 martie şi până în prezent’, a spus Anisie, în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei. Potrivit acesteia, obiectivele MEC precum încheierea anului şcolar trecut, dar şi desfăşurarea examenelor naţionale au fost îndeplinite. ‘Semestrul al doilea al anului şcolar 2019 – 2020 a reprezentat pe finalul lui un moment greu, dar cu toţii ne-am unit forţele şi l-am încheiat cu bine. Obiectivele MEC au fost îndeplinite: încheierea anului şcolar în condiţii bune pentru elevi şi profesori şi susţinerea examenelor naţionale atât pentru elevi, cât şi pentru studenţi, dar şi susţinerea concursurilor pentru colegii noştri cadre didactice au fost obiective îndeplinite cu succes, dar aceste obiective nu puteau fi îndeplinite fără noi toţi şi acesta este meritul dumneavoastră. Vă mulţumesc tuturor celor peste 75.000 de cadre didactice care s-au implicat în realizarea examenelor naţionale! Vorbim despre Evaluarea Naţională. Sau cele peste 50.000 de cadre didactice care au muncit în toată această vară pentru a realiza examenul de Bacalaureat. Am avut un altfel de an încheiat cu succes pentru că ne-am unit forţele şi putem face lucrul acesta să rămânem uniţi şi în anul şcolar 2020 – 2021, an şcolar care începe altfel cu respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor’, a arătat ministrul. Monica Anisie a mai spus că au fost realizate reperele metodologice pentru fiecare disciplină. ‘Trebuie să fim alături de colegii noştri profesori. Tocmai de aceea am realiza reperele metodologice pentru fiecare disciplină în parte şi pentru fiecare nivel de studiu’, a adăugat ea. La rândul său, Sorin Costreie, consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului, a sfătuit cadrele didactice să nu rămână ‘cantonate’ în conţinuturile materiilor pe care le predau, întrucât partea ‘formativă este mai importantă decât cea ‘informativă’. ‘Am uitat că dincolo de măşti, de dezinfectanţi şi distanţare educaţie este despre învăţare şi că învăţarea este adaptare şi că virtualul este noua realitate. Deci trebuie să ne adaptăm şi să ne învăţăm elevii şi studenţii noştri online şi offline, după caz, şi să nu uitaţi că educaţia este pentru oameni şi despre oameni. Nu uitaţi omenescul şi firescul din noi! Nu distrugeţi, ci hrăniţi mirarea şi entuziasmul copiilor noştri. Nu rămâneţi cantonaţi în conţinuturile materiilor pe care le predaţi! Luaţi-le ca sfaturi colegiale, este mai important un om întreg decât un om plin de informaţii. (…) Este mai importantă partea formativă decât cea informativă’, a fost mesajul acestuia.