AcasăStiri generaleMoşteanu: Aveam de gând să depunem moţiunea împotriva lui Cîmpeanu cînd venea...

Moşteanu: Aveam de gând să depunem moţiunea împotriva lui Cîmpeanu cînd venea legea învăţământului

Liderul grupului parlamentar al USR de la Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că acest partid avea de gând să depună moţiunea împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la momentul în care legile Educaţiei intrau la dezbateri, însă investigaţia jurnalistică prin care ‘s-a dovedit’ că acesta a plagiat a făcut ca demersul să fie iniţiat mai devreme.

‘USR şi Forţa Dreptei au depus împreună astăzi moţiunea împotriva ministrului plagiator Cîmpeanu. Asta vine la trei luni după ce a fost altă moţiune simplă împotriva acestui ministru, numai că în trei luni a reuşit domnul Cîmpeanu o mare contraperformanţă – de unde era doar apărătorul plagiatorilor, s-a dovedit ieri că este chiar dânsul plagiator. De fapt, dânsul făcea legi ca să scape de aceste acuzaţii şi am văzut acest lucru ieri, în urma investigaţiei publicate în PressOne de Emilia Şercan. Aveam de gând împreună să depunem această moţiune oricum, în momentul în care venea legea învăţământului, această lege făcută de Cîmpeanu care defavorizează elevii săraci, defavorizează părinţii pe care îi trimite să plătească pentru meditaţii, politizează în continuare sistemul, avantajează plagiatorii, dar nu se mai poate. Am considerat că trebuie să depunem astăzi această moţiune’, a explicat Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, deputatul Violeta Alexandru a susţinut că ministrul Cîmpeanu ‘sfidează o întreagă ţară’.

‘Nu s-a terminat totuşi lumea cu Sorin Cîmpeanu. O mai avea ţara asta nişte oameni care nu mint, nu păcălesc, nu sunt obişnuiţi să fie aroganţi şi să dea peste nas oricui îndrăzneşte să aibă o altă părere. O mai avea ţara asta oameni care şi-au făcut studiile în mod corect şi care pot să ocupe funcţii de demnitate publică. Dezvăluirile făcute de jurnalista Emilia Şercan au fost picătura care a umplut paharul faţă de un om care de luni de zile pare că nu îşi mai încape în sacoul de ministru. (…) Această moţiune pune în lumină un personaj care sfidează o întreagă ţară, care sfidează pe toţi cei care sunt corecţi şi îşi văd de treabă şi aşteaptă ca la guvernare să fie oameni corecţi’, a afirmat ea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks