Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache, consideră că textul moţiunii de cenzură este o auto-incriminare a PSD, precizând că parlamentarii PNL nu vor vota documentul.
‘Depunerea şi dezbaterea unei moţiuni de cenzură este, fără îndoială, un exerciţiu democratic, reglementat de Constituţia României şi tratat cu maximă responsabilitate. Chiar dacă legea fundamentală nu prevede expres, moţiunea de cenzură ar trebui să întrunească nu numai condiţiile formale privind iniţierea acestui demers, ci şi minime condiţii de oportunitate şi de responsabilitate politică din partea iniţiatorilor. Din păcate, această moţiune nu răspunde niciunui criteriu. Mai mult decât atât, textul moţiunii de cenzură pe care îl dezbatem astăzi nu corespunde nici minimei onestităţi politice, prin abundenţa de afirmaţii neadevărate, înşirate din prima şi până în ultima pagină a documentului. De remarcat este faptul că multe dintre afirmaţii sunt la limita derapajului politic. Sintagme precum: ‘eliminarea fizică a pensionarilor’, ‘genocid educaţional’, ‘România eşuată’, ‘hoţie oficializată’, ‘sărăcie programată’, ‘haos’ – sunt numai câteva exemple ale unor asemenea derapaje’, a spus Andronache, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură.
Andronache şi-a exprimat convingerea că cei mai mulţi dintre semnatarii moţiunii de cenzură nu au citit-o, pentru că ‘textul abundă de acuzaţii care incriminează chiar guvernele conduse de PSD până în anul 2019’.
Potrivit lui Andronache, ‘în discursul iniţiatorilor se regăsesc aceleaşi dezinformări şi aceleaşi iluzii prezentate şi în anii trecuţi’.
‘Textul moţiunii este o auto-incriminare a PSD. Este bine că, într-un final, reprezentanţii PSD şi-au făcut propria evaluare critică şi au numit-o moţiune de cenzură. Dacă această moţiune va avea o utilitate peste timp, va fi aceea că generaţiile viitoare vor şti în ce condiţii a părăsit PSD guvernarea. Am convingerea că nici măcar toţi semnatarii acestei moţiuni nu o vor vota. PNL, partidul care a adus modernizare şi unitate românilor, nu va vota moţiunea de cenzură’, a adăugat Andronache.