Deputatul USR Dan Barna i-a reproşat, marţi, în plenul Parlamentului, prim-ministrului Florin Cîţu că a preferat să fie ‘frânarul’ programului de guvernare care trebuia să scoată ţara din criză în loc să fie ‘premierul reformator’.
‘Aţi fi putut fi premierul acela reformator de care ţara aceasta are disperată nevoie, dar aţi preferat să vă luaţi rolul de a fi frânarul programului de guvernare care trebuia să ne scoată din criză. Şi, da, aţi fi putut fi eroul luptei cu pandemia, dar aţi preferat această iresponsabilitate relaxată în care, pe parcursul întregii veri, le-aţi explicat românilor că valul patru nu ne priveşte pe noi. Aţi sacrificat cinic stabilitatea politică ca să obţineţi, e adevărat, o mână de voturi în partidul dumneavoastră. Aţi avut de administrat o campanie de vaccinare. Aţi dat-o grav pe gard şi aţi organizat un congres cu 5.000 de oameni, după care aţi anunţat restricţiile’, a spus Barna, la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD
Potrivit lui Barna, Florin Cîţu a distrus coaliţia de guvernare.
‘Aţi distrus o coaliţie cu un capital uriaş de încredere şi speranţa că am putea scăpa mai repede de pandemie. Aţi avut, practic, totul la dispoziţie, aţi avut voturile oamenilor, aţi avut buna noastră credinţă şi aţi avut mandatul de a pune această ţară pe direcţia cea bună. (…) După 30 de ani, de mulţi ‘Lex Luthor’ şi ‘Joker’ şi zmei şi spâni, chiar aţi fi putut fi Superman. Dar aţi ales, domnule, să fiţi doar un oarecare banal Florin Cîţu’, a adăugat Dan Barna.