Partidul Social Democrat cere prin moţiunea de cenzură – ‘Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!’ – depusă, marţi, la Parlament, plecarea urgentă a Guvernului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă ‘dintr-o continuă criză politică, economică şi socială’.
În textul moţiunii se susţine că ‘guvernarea perdanţilor a sărăcit România !’.
‘Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români’, potrivit moţiunii.
Social-democraţii acuză că ‘pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă’.
‘Vârfurile de preţ la gaze (+65%), electricitate (+45%) şi combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanţ a preţurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) şi medicamente (+25%). Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creşterea preţului facturilor şi scumpirea bunurilor din import’, se arată în textul moţiunii.
În document se spune că ‘datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă’, iar ‘fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro’.
‘România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea Produsului Intern Brut’, susţine PSD.
Social democraţii acuză şi faptul că ‘absorbţia fondurilor europene este la pământ’, iar ‘capitalul românesc, condamnat la faliment’. În moţiune se arată că ‘agricultorii ţării au fost umiliţi’ şi, ‘în loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate’.
PSD susţine şi faptul că în domeniul Transporturilor actuala guvernare ‘nu a inaugurat niciun kilometru de autostradă’ şi ‘nu a lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările’, ci doar şi-a asumat ‘marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD’.
Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare, prin faptul că Primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia şi nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani, se spune în textul moţiunii.
PSD acuză, totodată, că guvernarea PNL-USR PLUS- UDMR ‘a ratat toate ţintele asumate în Sănătate’, iar în privinţa Educaţiei, deşi abia a început anul şcolar, aceeaşi guvernare ‘a închis sute de şcoli, iar pentru restul…a planificat închiderea’.
‘Regulile pentru desfăşurarea noului an şcolar, anunţate de miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, arată că şcolile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca şi anul trecut ‘, se spune în moţiune.
Nu în ultimul rând, PSD susţine că ‘dreapta’ a instalat un ‘penal’ la Palatul Victoria, referindu-se la dosarul instrumentat lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.