Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dovedit ‘cu vârf şi îndesat’ că nu este omul ‘potrivit’ pentru a conduce cel mai important domeniu în actuala criză medicală fără precedent provocată de pandemia de COVID-19, provoacă ‘doar confuzie’, nu respectă regulile obligatorii pentru ceilalţi şi ‘se ceartă cu toată lumea’, ca urmare trebuie să plece ‘urgent’ din funcţie, transmit deputaţii PSD în moţiunea simplă depusă luni.
‘Ministrul Sănătăţii este un exemplu de nerespectare a măsurilor de sănătate publică, dovedind iresponsabilitate, lipsă de asumare şi alimentând neîncrederea populaţiei în sistemul de sănătate. Pe scurt, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu nu ştie, nu poate şi nu trebuie să mai rămână în funcţie! A dovedit cu vârf şi îndesat că nu este deloc omul potrivit pentru a conduce cel mai important domeniu – cel al Sănătăţii – în această criză medicală fără precedent provocată de pandemia SARS-CoV-2. Nu ştie ce se întâmplă în minister, nu înţelege domeniul pe care-l conduce, se ceartă cu toată lumea, adânceşte neîncrederea publică, provoacă doar confuzie şi nu respectă regulile obligatorii pentru ceilalţi. Vlad Voiculescu a ajuns să reprezinte un pericol public pentru viaţa, nu doar pentru sănătatea românilor. Şi, de aceea, trebuie să plece urgent’, susţin semnatarii moţiunii ‘Ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece’.
Potrivit social-democraţilor, lipsa măsurilor de sănătate publică a generat pierderea controlului pandemiei de COVID-19 în România, ‘atingând apogeul cu situaţia dramatică de la Spitalul Foişor’, care a demonstrat că ‘viaţa şi siguranţa pacienţilor nu contează deloc pentru ministrul Sănătăţii’.
PSD îl acuză pe Vlad Voiculescu de management ‘dezastruos’, în condiţiile în care România are un bilanţ ‘dramatic’ cu un milion de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2, 25.000 de morţi, iar capacitatea de spitalizare în ATI este depăşită şi populaţia se revoltă privind măsurile ‘aberante’ şi ‘contradictorii’ referitoare la controlul pandemiei de COVID-19.
Social-democraţii îi reproşează lui Voiculescu ‘evacuarea intempestivă a Spitalului Foişor’, ‘eşecul grav’ în privinţa creşterii numărului de paturi ATI şi al reorganizării sistemului de acordare a asistenţei medicale pentru pacienţii COVID-19.
‘Deşi ştia bine că este mare nevoie – avea toate datele/prognozele necesare – ministrul Vlad Voiculescu s-a dovedit incapabil să crească capacitatea de răspuns a sistemului medical românesc. Mai mult, a ţinut în stare de nefuncţionare spitalele modulare dedicate COVID (Pipera, Bacău şi Leţcani) şi a menţinut separarea spitalelor în COVID şi non-COVID, deşi toată Europa a renunţat de mult la această împărţire’, se explică în moţiune.
Semnatarii îi mai reproşează ministrului Sănătăţii ‘incapacitatea’ realizării unui program de testare care să asigure informaţiile corecte privind evoluţia pandemiei, neimplicarea în procesul de testare a medicilor de familie, utilizarea redusă a testelor rapide.
‘România e singura ţară din UE unde numărul de cazuri raportate scade, în timp ce spitalele şi secţiile ATI pentru pacienţii COVID-19 devin neîncăpătoare’, mai susţine PSD.
Potrivit social-democraţilor, alte dovezi ale ‘managementului dezastruos’ al lui Vlad Voiculescu sunt: ‘încurajarea accesării ilegale a platformei informatice a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare de către un consilier ‘onorific’ al Ministrului Sănătăţii şi divulgarea de informaţii neautorizate; încercarea de a bloca vaccinarea împotriva COVID-19 prin neplata/întârzierea plăţii personalului medical implicat în vaccinare; scandalul legat de ordinul de ministru privind înmormântările celor decedaţi de COVID, aruncaţi goi, precum animalele, în saci de plastic, sigilaţi, fără slujbe în biserică, fără umanitate şi demnitate; încercarea de a subordona politic INSP, prin abuz în funcţie, care a generat emiterea de ordine de ministru care modifică condiţiile de ocupare a postului de director general şi modul de constituire a comisiei de concurs pentru impunerea unui consilier personal al lui Vlad Voiculescu’.
În opinia PSD, nu există un plan ‘coerent’ privind accesul la tratament şi intervenţii chirurgicale al pacienţilor cu alte patologii, multe dintre ele cronice.
Deputaţii social-democraţi amintesc, totodată, în moţiune că nu există nici acum un raport oficial cu privire la incendiul de la Institutul ‘Matei Balş’.