AcasăStiri generaleMoţiunea de cenzură/ Orban, către Grindeanu: Nu accept să fiu criticat de...

Moţiunea de cenzură/ Orban, către Grindeanu: Nu accept să fiu criticat de un tulburel oţetit înainte de a ajunge vin

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a avut marţi, în plenul reunit al Parlamentului, un schimb de replici cu deputatul PSD Sorin Grindeanu, căruia i-a spus că vinurile adevărate, odată cu vârsta, devin nobile şi că el nu acceptă să fie criticat de cineva care nici măcar nu a apucat să ajungă vin, ‘un tulburel care s-a oţetit înainte de a ajunge vin’.

‘Domnule deputat, eu mi-am dat demisia din funcţia de prim-ministru atunci când, la alegerile parlamentare, PNL nu a câştigat alegerile, spre deosebire de dumneavoastră care, atunci când partidul care v-a susţinut prim-ministru, v-a cerut să vă daţi demisia, dumneavoastră v-aţi baricadat împreună cu Victor Ponta la Palatul Victoria şi mai aveaţi puţin şi săpaţi tranşee şi nu aţi putut fi scos de la Palatul Victoria decât prin intermediul unei moţiuni de cenzură înaintată tocmai de partidul care v-a susţinut. Domnule Grindeanu, şi alţii care vorbesc de subiectul ăsta, apropo de vechime, nu accept această aserţiune. Să ştiţi că vremea aduce cu sine nobleţe. Vinurile adevărate, odată cu vârsta, devin nobile şi nu accept să fiu criticat de cineva care nici măcar nu a apucat să ajungă vin, un tulburel care s-a oţetit înainte de a ajunge vin. Învăţaţi că valoarea şi calitatea umană nu au nicio legătură nici cu vârsta, nici cu vechimea’, a spus Orban în timpul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură.

În replică, Sorin Grindeanu i-a spus lui Orban: ‘Sigur că exemplele dumneavoastră nu pot fi decât despre băutură. Măcar în cuvântul de mai înainte aţi recunoscut ceva, că aţi pierdut alegerile’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks