AcasăPoliticaMoțiunea simplă împotriva ministrului Educației Ligia Deca se dezbate astăzi în Parlament

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației Ligia Deca se dezbate astăzi în Parlament

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei, va fi dezbătută luni, în plenul Camerei.

Votul pe moţiune se va da marţi.

„Grupul USR, împreună cu parlamentarii de la Forţa Dreptei, vă înaintează moţiunea simplă intitulată ‘Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia’, moţiune împotriva doamnei Ligia Deca”, a anunţat Moşteanu.

Senatorul USR Ştefan Pălărie şi deputatul independent Alexandru Kocsis au arătat că prin această moţiune se cere demisia ministrului Ligia Deca.

„Vom depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului corigent, Ligia Deca, un ministru care a ajuns să fie o piatră de moară pentru tot ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, iar acest lucru este cunoscut şi de către colegii de Guvern ai domniei sale şi de premierul Ciolacu. Un singur an calendaristic ar fi fost suficient pentru doamna ministru să-şi dea cel puţin trei demisii. O demisie pentru rezultatele catastrofale de la testele PISA şi pentru încercarea dumneaei de a măslui aceste rezultate, alegând convenabil doar cifrele pe care şi le doreşte. O anunţ pe doamna Ligia Deca că în acest moment România se străduieşte să adere în rândul ţărilor OECD şi că este o ruşine publică să falsifici un raport internaţional de opt pagini alegând doar ce îţi place ţie din acel text”, a declarat, pe 11 decembrie, senatorul Ştefan Pălărie.

Sursa: AGERPRES

Articolul Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației Ligia Deca se dezbate astăzi în Parlament apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks