Europarlamentarul PNL Dan Motreanu solicită măsuri pentru protejarea fermierilor români, în contextul propunerii Comisiei Europene de prelungire a liberalizării comerțului cu Ucraina.
”Împreună cu colegii din delegația PPE România, am semnat amendamentele inițiate de Daniel Buda și Iuliu Winkler la propunerea Comisiei Europene.
Cerem ca reintroducerea tarifelor de import să fie posibilă și în cazul cerealelor și mierii, extrem de importante pentru România, precum și în cazul produselor oleaginioase. De asemenea, vrem ca în anii de referință să fie inclus și 2021, an anterior războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a liberalizării comerțului cu Ucraina. Comisia Europeană a propus o ”frână de urgență” pentru păsări de curte, ouă și zahăr, prin care s-ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 și 2023. În cazul în care importurile acestor produse ar depăși volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depășesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenți.
Amendamentul nostru se referă la importurile de grâu comun, făină și pelete; orz, făină și pelete; ovăz; porumb, făină și pelete; crupe și făină de orz; boabe de cereale altfel prelucrate; semințe de floarea-soarelui, ulei și alimente; semințe de rapiță, ulei și făină și miere.
În cazul în care unul dintre aceste produse din Ucraina este importat în UE sau tranzitat de UE, destinația pentru toate transporturile produsului respectiv ar trebui stabilită înainte de intrarea în UE de către autoritățile ucrainene. În plus, autoritățile ucrainene ar trebui să furnizeze Comisiei Europene documentația necesară care să ateste că transporturile respective au ajuns la destinație”, spune Motreanu.
Articolul Motreanu (PNL): Solicităm măsuri pentru protejarea fermierilor români, în contextul propunerii Comisiei Europene de prelungire a liberalizării comerțului cu Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro