Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat marţi dimineaţă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru achiziţionarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum.
Potrivit unui comunicat remis presei, solicitarea vine după ce firma producătoare, care are încheiat un acord cadru şi un contract subsecvent cu Ministerul Sănătăţii, a anunţat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului 2021, având în vedere situaţia de stock-out a produsului la nivel global.
‘În aceste condiţii, considerând situaţia acută provocată de intensitatea valului IV pandemic în România, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat şefului DSU, Raed Arafat, activarea mecanismului de protecţie civilă’, se arată în comunicat.
Ministerul Sănătăţii menţionează că a primit fondurile necesare pentru achiziţionarea acestui produs utilizat în tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID-19.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a distribuit o nouă tranşă de Tocilizumabum direcţiilor de sănătate publică teritoriale. Este vorba despre 6.649 de flacoane care sunt distribuite în spitalele care tratează pacienţi COVID-19 cu forme severe de boală.