Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi Principele Radu vor lua parte, sâmbătă, la Cupa Regelui şi Cupa Reginei la Oină, care se va desfăşura pe Stadionul Naţional de Rugby ‘Arcul de Triumf’, de la ora 10,30.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis, vineri, AGERPRES, de la ora 10,30, se vor întrece pentru Cupa Reginei C.S. Progresul
Băileşti, campioană naţională în 2021, şi C.S. Dacia Mioveni, vicecampioană naţională în 2021. Cupa Reginei se află la a 3-a ediţie.
La ora 11,30, se vor întrece pentru Cupa Regelui A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, campioană naţională în 2021, şi C.S. Biruinţa Gherăeşti
Neamţ, vicecampioană naţională în 2021. Cupa Regelui se află la cea de a 9-a ediţie.
Accesul presei la evenimentul sportiv este liber.
Federaţia Română de Oină îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.
În acest an se împlinesc 110 ani de la publicarea integrală a regulamentului jocului în Monitorul Oficial al României.
‘Pe atunci, fiecare regiune din ţară avea elemente asemănătoare în regulile de joc, iar armonizarea acestor reguli a fost realizată de către şase profesori de educaţie fizică, numiţi de Spiru Haret. Acţiunea sa a dus la apariţia primului regulament oficial al jocului de oină, apărut în anul 1898.
În ’15 Maiu 1912′, Decretul Regal nr. 2847, semnat de Regele Carol I, era cel ce aproba Regulamentul Jocului ‘OINA’, care a fost publicat
ulterior în Monitorul Oficial al României nr. 49 din 3 iunie 1912′, se mai arată în comunicat.