Ministerul Sănătăţii anunţă că, începând de luni, unităţile sanitare cu paturi, care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric, pot asigura asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt cazuri suspecte şi cazuri confirmate de COVID-19.
În acest sens, Ministerul Sănătăţii a modificat Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 şi a listei spitalelor şi unităţilor de dializă care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în trei niveluri de competenţă, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, modificările au fost publicate în Monitorul Oficial.
‘În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia, dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului împreună cu şeful de secţie au obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare sau într-o altă unitate sanitară’, precizează ministerul.