AcasăStiri generaleMunicipalitatea timişoreană vrea să construiască un parc fotovoltaic, pentru reducerea poluării, în...

Municipalitatea timişoreană vrea să construiască un parc fotovoltaic, pentru reducerea poluării, în vestul oraşului

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat marţi că Primăria vrea să construiască un parc fotovoltaic de 5,6 MW în vestul oraşului, aproape de zona industrială Freidorf, ca parte a strategiei oraşului pentru tranziţia spre producţia de energie regenerabilă şi reducerea poluării şi a gazelor cu efect de seră.

Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de 5,6 MW şi o producţie medie anuală de aproximativ 7.800 MWh.

‘Ţinta noastră este să acoperim aproape două treimi din consumul electric pentru iluminatul public prin acest parc fotovoltaic. Am început tranziţia spre un oraş mai verde din punct de vedere energetic, iar realizarea acestui parc e un pas important pe acest drum. Avem proiecte în derulare sau pentru care avem deja finanţare obţinută din fonduri europene pentru transport public electric, eficientizarea energetică de şcoli, spitale, blocuri, precum şi modernizarea reţelei de termoficare din Timişoara. Toate contribuie la o Timişoară mai verde şi mai puţin poluată’, detaliază Dominic Fritz.

Parcul va furniza energia electrică necesară pentru iluminatul public stradal şi va reduce astfel cheltuielile de funcţionare. Soluţia tehnică propusă este de a utiliza panouri monocristaline, deoarece sunt mai eficiente în timpul iernii sau pe vreme înnorată, atunci când iluminatul public este mai intens folosit.

Consilierii locali ai municipiului Timişoara au aprobat, luni după-amiaza, indicatorii tehnico-economici şi actul de donaţie al studiului de fezabilitate.

Valoarea estimată a investiţiei este de 32.228.089 lei (TVA inclus) şi are o durată de implementare de 12 luni, de la emiterea ordinului de începere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks